full screen background image

Covid-19 Botoșani: Încălcarea restricțiilor soldată cu amenzi

În ultimele 24 de ore, poliţiştii botoşăneni au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse în contextul stării de urgenţă, în cazul a 319 de persoane, fiind de asemenea verificate 33 de localuri publice cu privire la respectarea aceloraşi interdicţii. Totodată,  au fost aplicate 22 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 7.000 de lei. Au fost organizate trei acţiuni punctuale atât pentru conştientizarea populaţiei în legătură cu măsurile împotriva răspândirii Covid19, cât şi pentru prevenirea şi combaterea oricăror fapte de natură a tulbura ordinea şi linistea publică. Astfel,  cu ocazia acţiunilor au fost efectuate verificări pe linia respectării prevederilor ordonanţelor militare, fiind totodată legitimate 153 de persoane şi verificate 26 de  autovehicule. În urma neregulilor constatate s-au aplicat 22 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 7.000 de lei.. 96 de jandarmi au participat la misiunile organizate în contextul stării de urgență, din care 20 au asigurat ordinea publică la centrele de carantină. Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoşani au acționat atât independent, cât și în sistem integrat, alături de celelalte structuri de ordine și siguranță publică, pentru prevenirea răspândirii coronavirusului SARS CoV 2 (filtre, misiuni de ordine publică, însoțire convoaie, acțiuni punctuale).  
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments