full screen background image

COVID-19 Botoșani: 29 de amenzi și 12 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, polițiștii din cadrul IPJ Botoșani au acționat în teren, în sistem integrat, alături de celelalte structuri de ordine și siguranță publică pentru prevenirea și combaterea criminalității. În ultimele 24 de ore au fost organizate două acțiuni punctuale pe raza Poliției orașului Bucecea și a Secției de Poliție Rurală nr.5 Mihăileni. Cu ocazia acțiunilor au fost legitimate peste 160 de persoane și verificate peste 100 de autovehicule. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 5.000 de lei. De la începutul epidemiei, polițiștii botoșăneni au întocmit 12 dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. În ultimele 24 de ore, la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoşani, 92 de jandarmi au participat la misiunile organizate în contextul stării de urgență, din care 20 au asigurat ordinea publică la centrele de carantină. Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoşani au acționat atât independent, cât și în sistem integrat, alături de celelalte structuri de ordine și siguranță publică, pentru prevenirea răspândirii coronavirusului SARS CoV 2 (filtre, misiuni de ordine publică, însoțire convoaie, acțiuni punctuale). Au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale în valoare de 6000 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor de circulație impuse de ordonanțele militare, precum și 18 amenzi pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice în valoare totală de 4450 de lei. În ultimele 24 de ore, la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoşani, 92 de jandarmi au participat la misiunile organizate în contextul stării de urgență, din care 20 au asigurat ordinea publică la centrele de carantină. Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoşani au acționat atât independent, cât și în sistem integrat, alături de celelalte structuri de ordine și siguranță publică, pentru prevenirea răspândirii coronavirusului SARS CoV 2 (filtre, misiuni de ordine publică, însoțire convoaie, acțiuni punctuale). Au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale în valoare de 6000 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor de circulație impuse de ordonanțele militare, precum și 18 amenzi pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice în valoare totală de 4450 de lei.    
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments