full screen background image

Un cablu electric defect a declanşat un incendiu în localitatea Slătioara

Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Râșca și Bogdănești, au intervenit, vineri, cu 4 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o cabană de locuit, din satul Slătioara, comuna Râșca. La sosirea echipajelor, ardea construcția din bârne de lemn, cu pericol de propagare la arborii din apropiere. Pompierii paramedici SMURD au preluat o femeie, în vârstă de 87 de ani, care avea arsuri la nivelul feței și pe mâini. Militarii i-au acordat primul ajutor medical, după care au transportat-o la Centrul de Primire Urgențe al spitalului din Fălticeni. Incendiul, anunţat prin 112 la ora 13:30, a fost lichidat la ora 18:00. Au ars: cabana de locuit pe o suprafață de aproximativ 200 mp, elemente de mobilier, aparate electrocasnice și alte bunuri din interior. S-au degradat pereții portanți ai clădirii. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.  
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments