full screen background image

Sesizare penală in rem, după ce 4 cadre medicale de la Spitalul Câmpulung Moldovenesc au refuzat detaşarea la Spitalul Judeţean

„Având în vedere aparația în mass-media a unor puncte de vedere generate de către comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava din data de 6 mai, a.c., ce viza plângerea in rem formulată de prefectul Judeţului Suceava cu privire la nerespectarea obligaţiilor legale stabilite prin Ordinul Prefectului Judeţului Suceava nr.196 din 13.04.2020 şi ale prevederilor art.1 alin.(2) din Ordinul comandatului acţiunii nr.74534/28.03.2020 privind dispoziţia de detaşare la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava pe perioada instituirii stării de urgenţă la nivel naţional, motivat de necesitatea prezentării unor fapte și situații în spațiul public, în mod real, de natură a nu trunchia realitatea, mai ales în această perioadă”, Instituția Prefectului – Județul Suceava face următoarele precizări: Luând în considerare necesitatea asigurării unei capacităţi medicale adecvate pentru gestionarea cazurilor de infecţie cu coronavirusul SARS-CoV-2 la nivelul unităţilor sanitare, în temeiul legislației specifice în vigoare, a fost emis Ordinul Comandantului Acțiunii – Secretar de Stat – Sef al Departamentului pentru Situații de urgență dr Raed Arafat nr. 74.534 din 28 martie 2020 privind stabilirea modului de detaşare/delegare a personalului medical şi auxiliar pe perioada stării de urgenţă. Potrivit prevederilor art. 1 din actul normativ mai sus citat: ”(2) Pe durata stării de urgenţă, personalul menţionat anterior nu poate refuza detaşarea/delegarea (…). (3) Detaşarea/delegarea în interiorul judeţului se dispune prin ordin al prefectului, la propunerea direcţiei de sănătate publică, pe baza analizei situaţiei de la nivelul unităţilor sanitare, cu avizul conform al secretarului de stat şef al DSU. Prin adresa Direcției de Sănătate Publică Județeană Suceava nr. 10311 din 09.04.2020 a fost propusă detașarea/delegarea de la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc (unitate sanitară închisă temporar) la Spitalul Județean de Urgență ,,Sfântul Ioan cel Nou” Suceava a 4 cadre medicale, situație determinată de lipsa de personal medical neinfectat cu COVID-19 la spitalul județean și imposibilitatea asigurării continuității actului medical în aceste condiții, pentru pacienții internați, aspecte subliniate de către conducerea spitalului județean în toate ședințele operative desfășurate în această perioadă. În acest context, cu adresa nr 7073 din 09.04.2020 s-a solicitat avizul conform al secretarului de stat şef – șef al Departamentul pentru Situații de Urgență, acesta fiind comunicat instituției noastre la data de 13.04.2020. În aceeași dată, a fost emis Ordinul Prefectului Județului Suceava nr. 196, prin care s-a dispus detașarea la Spitalul Județean de Urgență ,,Sf. Ioan cel Nou” Suceava a unui medic specialist ATI până la data de 18.04.2020, și a trei asistente medicale pe perioada instituirii stării de urgență la nivel național, conform propunerii Direcției de Sănătate Publică Județeană Suceava. Conform art. 7 din ordinul citat, Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc avea obligația comunicării acestuia personalului detașat. În urma sesizării conducerii Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, precum că personalul detașat nu s-a prezentat, în contextul în care spitalul județean se confrunta cu probleme deosebite generate de asigurarea resursei umane medicale, fiind întreprinse numeroase solicitări de detașare de personal medical de la nivel național în acest sens, pentru a se reasigura că au fost luate toate măsurile pentru gestionarea corectă a cazurilor de infecţie cu coronavirusul SARS-CoV-2 la nivelul unităţilor sanitare, prefectul județului Suceava a solicitat lămurirea acestor aspecte de către instituțiile implicate. Ulterior, prin adresa nr. 13075 din 19.04.2020 Spitalul Județean de Urgență ,,Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, a comunicat Instituției Prefectului – Județul Suceava următoarele: „La solicitarea dumneavoastră nr. 7523/30/2 din 18.04.2020 referitoare la respectarea dispozițiilor de detașare a unui medic specialist, specialitatea ATI și a trei asistente medicale din Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, vă comunicăm faptul că până la acestă dată personalul medical nu s-a prezentat la post în cadrul Spitalului Județean de Urgență ,,Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.” Față de situația constată, s-a procedat la informarea Primăriei municipiului Câmpulung Moldovenesc și a conducerii Spitalului municipal Câmpulung Moldovenesc cu solicitarea verificării cauzelor ce au generat această situație și comunicării imediate a conduitei adoptate față de aspectele semnalate. Totodată, în mod procedural, aceste chestiuni au fost aduse la cunoștiința Departamentul pentru Situații de Urgență – Secretarului de Stat – doctor Raed Arafat – Comandantul Acțiunii și a Ministerului Sănătății, în vederea analizării și dispunerii de măsuri în consecință. Față de cele prezentate, cu adresa nr. 7656/10/8 din 22.04.2020, a fost formulată o sesizare penală in rem, expediată către Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava la data de 23.04.2020. Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie, și ne exprimăm convingerea că toate aspectele sesizate vor fi lămurite, în mod procedural. Instituția Prefectului – Județul Suceava reiterează respectul profund pentru cadrele medicale și personalul auxiliar din cadrul unităților sanitare din județ, care în această perioadă au depus eforturi susținute în restabilirea funcționării normale a spitalelor și protejarea vieților sucevenilor, ei fiind adevărații eroi. „Misiunea instituției noastre este și va fi una legată doar de apărarea cetățenilor județului Suceava, în concordanță cu normele constituționale și legale”, încheie reprezentanţii Instituţiei Prefectului – Judeţul Suceava.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments