full screen background image

AUDIO/ Ministrul Agriculturii, Adrian Oros: 50% din culturile din Moldova sunt calamitate

Seceta a afectat aproximativ un milion de hectare de culturi agricole, în special în judeţele din sudul ţării, dar şi din zona Moldovei, a declarat astăzi, la Botoșani, Ministrul Agriculturii, Adrian Oros. El a spus că  în aceste zone, culturile au fost calamitate în proporţie de 50%/. Procesul de evaluare a pierderilor este în curs de desfăşurare, iar fondurile care vor fi alocate pentru despăgubirea agricultorilor afectaţi de secetă provin de la bugetul de stat, nu din fonduri europene. Ministrul a criticat programul de reabilitare a infrastructurii principale de irigații derulat în guvernarea PSD. le a spus că „pe o parte s-au făcut lucrări incomplete, pe de altă parte s-au făcut lucrări proaste și am constatat acum când am dat drumul la apă pe canale. Dacă ar fi fost reparat corect ar fi deservit cam două milioane hectare de culturi”. Potrivit oficialului, pentru reabilitarea sistemului naţional de irigaţii, ca infrastructură principală, au fost alocaţi, în acest an, 240 de milioane de lei, iar pentru reabilitarea infrastructurii secundare au fost alocate alte 43 de milioane de euro.  
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments