full screen background image

Doza de educaţie – 73% șanse mai mari de succes

S-a anunțat deja calendarul înscrierilor în clasa pregătitoare, în anul școlar 2020-2021. Se știe și perioada în care vor fi evaluați copiii care urmează a deveni școlari, din dorința părinților, chiar dacă nu au împlinit 6 ani la data de 31 august 2020.

Startul în viața de școlar mi se pare a fi unul atât de important, încât aș putea vorbi în toată această perioadă doar despre el. Pentru că nu este doar o schimbare de statut pentru cel mic, ci este de fapt o schimbare majoră a întregii lui existențe.

Clasa pregătitoare este primul an din lungul șir pe care copilul familiei îl va petrece în băncile școlii. Iar unii părinți grăbesc startul aceastei perioade, din motive știute doar de ei, fără a cere și a ține cont de părerea specialiștilor.

Și cum a devenit o modă, la noi, de a da crezare mai mult sfaturilor venite din Occident, mă gândesc că amintirea rezultatelor unui studiu recent, realizat în Danemarca și California și citat de Universitatea Standford, pe această temă, ar putea avea ecou mai puternic pentru unii decât toate sfaturile primite de la specialiști sau nespecialiști de pe la noi.
Studiul acesta a relevat că, dacă nu-i grăbim pe copii să meargă la școală, aceștia vor avea doar beneficii în ceea ce privește sănătatea emoțională și mentală. E o listă lungă a acestor beneficii, printre ele numărându-se un nivel mai bun de reglare a atenţiei şi a nivelului de hiperactivitate, un autocontrol mai bun şi rezultate mai bune la evaluările la care sunt supuşi ulterior, la clasă.

Pentru că, dacă v-a preocupat acest subiect, cu siguranță ați aflat că doamnele învățătoare care predau la clasa pregătitoare nu se plâng de faptul că cel mic nu știe litere, să numere până la o sută sau să denumească zilele săptămânii. Se plâng de incapacitatea acestor copii, grăbiți de părinți să se așeze în bănci, de a-și menține atenția la ore măcar pentru 15 minute. Se plâng de incapacitatea lor de a memora și a duce la bun sfârșit sarcini mai complexe, de a sta în bancă până la sunetul clopoțelului. Lucruri firești, de altfel, la această vârstă, pentru majoritatea copiilor, care ar mai fi putut sta un an la grădiniță.

„Am observat că un copil care merge la clasa pregătitoare mai târziu cu un an are şansa ca atât deficitul său de atenţie, cât şi hiperactivitatea lui să fie în primii ani de şcoală mai mici cu 73% faţă de alţi copii”, a declarat profesorul de la Universitatea Stanford care s-a ocupat alături de danezi de studiu.

Deci 73% șanse mai mari de succes pentru copiii ai căror părinți nu se grăbesc să-i facă școlari! Procent demn de luat în seamă…

comments

comments