full screen background image

Doza de educaţie – Note… de caracter

Așa-i că vă doriți, astăzi, o zi de zece?! Pentru dumneavoastră, iar cei mai altruiști și pentru cei din prejma lor. De cele mai multe ori mai ales pentru elevii familiei… Doar că unii nu se gândesc la sensul metaforic al unei zile de zece. Ci își doresc de-a dreptul ca cel mic să obțină la școală doar note de zece. De ce? Pentru că poate fi recunoașterea că cel mic este suficient de inteligent. Acum și pentru tot restul vieții, pentru a reuși ce își propune.

Că lucrurile nu stau chiar așa, am mai vorbit. Căci o notă sub zece nu dovedește neapărat un coeficient de inteligență mai redus. Dacă cel mic nu primește coroniță la finele anului sau nu este bursier, nu înseamnă că e mai puțin isteț decât alții. Și nici că va avea mai puțin succes în viață. Acest lucru a fost dovedit de unii care își petrec zilele cu tot felul de cercetări și probabil l-ați observat cu ochiul liber și dumneavoastră, în viața de zi cu zi.

Importante însă sunt câteva trăsături psihologice, la care părinții ar fi necesar să fie atenți, cel puțin la fel de mult ca în cazul notelor.

Prima ar fi conștiinciozitatea. Aceia care muncesc mai mult pentru un rezultat bun, învață să fie perseverenți. Să nu renunțe după primele eșecuri și să nu se descurajeze. Iar părinții trebuie să laude nu nota obținută, ci efortul pe care l-a depus pentru a obține un rezultat mai bun.

Foarte importantă e și curiozitatea. Dorința de a afla mai multe îi va face ca și acum și pe viitor să fie receptivi și să găsescă soluții inedite la problemele cu care se confruntă. Adult fiind, va fi cu siguranță mult mai apreciat de un eventual angajator, pentru curiozitatea și dorința de inovare, decât pentru notele obținute la școală. E important însă să fie încurajat să pună cât mai multe întrebări. În același timp să poată accepta idei și păreri noi și să fie tolerant cu cei din jur.

Încrederea este și ea la fel de importantă. Un copil cu încredere în sine are toate șansele să devină un adult încrezător, capabil să înfrunte provocările de la serviciu. Și e chiar ceea ce ar trebui să-și dorească același angajator. Cel care nu e interesat de carnetul de note din clasa a IV-a. Iar părintele poate să-și încurajeze copilul în direcția cultivării și dezvoltării încrederii în sine, chiar și atunci când este pus în situația de a vorbi cu un profesor.

Toate aceste trăsături sunt foarte important de urmărit și de dezvoltat de către părinți la copii, în detrimentul vânării notelor de 10. Fără a uita însă să delimităm și regulile pe care e bine a le respecta, pentru a nu încălca binele celorlalți.

Concluzia? Mai puțină focusare pe note și mai multă pe trăsături ce îl pot ajuta înzecit în viață: conștiinciozitate, curiozitate, încredere. Și bineînțeles multă educație. În doze mai mari sau mai mici, dar zilnice.

comments

comments