full screen background image

Reprezentanți ai clubului HONG HA RĂDĂUȚI, la VIVA FM Rădăuţi

Studioul VIVA FM RĂDĂUȚI a fost plin de sportivi vineri în emisiunea de sport realizată de Manuel Costache. Alături de acesta au fost reprezentanții clubului HONG HA RĂDĂUȚI , practicanți de Qwan ki do.

Alături de Vo su Edison Muha au fost prezenți Hutanu Elena Emanuella, care se ocupă și de partea administrativă a clubului,

Hutanu Diana Andreea și Nicolaica Irina Teodora, două tinere practicanți de Qwan ki do și Vo su Nicolaica Cristian Constantin, sportiv multiplu medaliat în acest sport, care alături de Eduard Muha sw ocupă și de pregatirea sportivilor.

În prima parte a emisiunii micuțele practicante de Qwan ki do au făcut o frumoasă promovare sportului pe care îl practică, spunând că le ajută și la școală, totodată îndemnând copiii să practice sportul.

Doamna Huțanu, care este sportiv, antrenor și contabil al clubului, în același timp, a enumerat care sunt grupele de copii care practică acest sport, mulți copii alegând să practice Qwan ki do la clubul HONG HA RĂDĂUȚI, în sala de sport a Colegiului Național Eudoxiu Hurmuzachi, la ora actuală la grupa de 9- 12 ani nemaifacandu- se înscrieri datorită numărului mare de copii care sunt deja înscriși.

Domnul Nicolaică a făcut o trecere în revistă a copiilor medaliați în noiembrie la ” Cupa Mario “de la Comănești, sportivii clubului din Rădăuți câștigând titluri prin Magdici Rafael, Nicolaică Irina Teodora, Zvolinschi Cosmin, Mirăuță Eduard Marian, echipa de 9- 10 ani (Mirăuță Albert, Hurjui Alexandru și Hirtescu Andrew), precum și numeroase medalii de argint și bronz!

De asemenea la Campionatele Naționale de Juniori și seniori de la Comănești din 30 noiembrie- 1 decembrie Edison Muha a devenit campion național la categoria 18 – 39 de ani Long Gian, Roantă Alina a obținut medalia de bronz la feminin peste 40 de ani, arme de lemn, iar domnul Nicolaică Cristian a obținut argintul la categoria peste 40 de ani, arme de lemn.

Edison Muha, care este campion european en titre, titlu obținut anul trecut în Spania a mai participat și la stagii de pregătire cu lotul național, pregătindu-se pentru competițiile viitoare, prioritar fiind campionatul mondial.

Reprezentanții clubului HONG HA RĂDĂUȚI apreciază efortul părinților care suportă în mare parte costurile care sunt pentru antrenamente și competiții și ar fi foarte bucuroși dacă ar putea obține o finanțare de la sponsori sau autoritățile locale, în cazul în care ar avea resurse ei putând găzdui la Rădăuți o competiție majoră la care să participe cluburi de Qwan ki do din toată țara.

În final, toți cei prezenți în studio au avut același îndemn către copii la practicarea sportului și au promis că vor reveni cu și mai multe medalii cucerite!

comments

comments