full screen background image

3 octombrie – Doar în filme

Mi-aduc aminte că, în urmă cu câțiva ani, un pitic de clasă pregătitoare a întrebat, în primele zile ale anului școlar, când vor veni dulapurile pentru școală. L-am privit puțin mirată, neînțelegând întrebarea. Apoi, povestind, am înțeles cum își proiectase el imaginea școlii în care va învăța: cu dulapuri în care își lasă cărțile, cu autobuz care îl lasă în fața școlii, cu echipă de baschet și majorete. Veți spune că era prea mic pentru un tablou atât de mare…

Dar nu! Era doar fan al canalului de televiziune ce difuzează filme în care elevii își trăiesc poveștile în astfel de școli. De peste ocean, desigur. I-am spus atunci cam aceleași lucruri cu care adulții taie aripile de prea multe ori copiilor: să nu mai creadă în povești sau, mai nou, tot ce vede prin filme.

De unde dulapuri și unde să le așezi, când în sălile de clasă se înghesuie o sumedenie de bănci printre care trebuie să treci transformat într-o dungă? Și când holurile sunt deja neîncăpătoare pentru mulțimea de copii dornici să-și descarce surplusul de energie acumulat de-a lungul șederii nemișcate în bancă într-o oră de curs…

De unde autobuze, când abia vreo câteva școli de prin cătune au microbuze școlare, în care elevii se înghesuie pe modelul sardinelor, în cazul în care nu sunt folosite cu măsură, o dată în săptămână, pentru a duce fotbaliștii la meciul din comuna vecină? Pentru ce majorete, când coșuri de baschet sunt doar vreo câteva, și acelea pe terenuri sau în săli de sport bine păzite de lacăte, dacă s-a încheiat ora de educație fizică.

N-ai cum să le ai pe toate, oricât te-ai plânge că nu ai de nici unele! Și totuși în satul din Dâmbovița, după tragedia fetiței de 11 ani, elevii au un microbuz care să-i ducă la școală. Și nu pentru că directorul vrea să-i facă pe elevi să se simtă ca într-o școală de peste ocean. Ci pentru că a realizat, în cele din urmă, că acesta era rostul microbuzului școlar care își făcea veacul în curtea școlii.

Brusc, sunt sigură, se vor înmulți microbuzele școlare care transportă elevi. Sau, dacă școlile nu au microbuz, vor scoate de prin rafturi regulamentele de funcționare, care potrivit unui act normativ emis de Ministerul Educației în 2014, prevăd faptul că e obligația părintelui de elev din ciclul primar să-și aducă și să-și preia copilul de la școală. Asta ca să știe fiecare cum stă treaba și pe cine să cadă vina oricărui eventual incident.

Din păcate, învățăm prea brusc și dur lucruri pe care ar fi trebuit să le știm mai din vreme. La fel de brusc cum micuțul elev a renunțat la a avea dulap, echipă de baschet și majorete și autobuz.

comments

comments