full screen background image

27 august – Tăceri inspirate

Zilele trecute, îi mărturiseam unei prietene faptul că simt că memoria îmi joacă în ultima vreme ceva feste. Că mi se întâmplă să nu-mi amintesc lucruri pe care ceilalți se jură că mi le-au spus. Iar prietena mea m-a întrebat dacă nu cumva nu mi le amintesc pentru că, de fapt, nu le-am auzit. Și nu le-am auzit pentru că mi-am mai pierdut din răbdarea de a asculta toate cele spuse de toți.

Și uite că s-a stârnit în mine întrebarea dacă e adevărat că mi-am mai pierdut nu din memorie, ci din răbdare. Și am încept să caut soluții, pentru că mi-e dragă răbdarea mea. Iar prima care mi-a venit în minte a fost că poate am nevoie de o pauză. Că poate am nevoie de tăcere. Asta pentru o comunicarea reală în viitor, în care să pot să ascult până la capăt chiar dacă uneori e prea mult sau fără prea mult rost.

Și mi-am dat seama că e chiar așa… mi-e dor nițel de liniște, de tăcere. Dar nu de tăcerea aceea pe care o aduce izolarea de oameni. Ci de tăcerea aceea care nu exclude comunicarea, ci, dimpotrivă, o potențează.

Pentru că putem comunica adesea chiar mai multe prin tăcere, decât prin cuvinte. Pentru că, la fel lor, și tăcerile pot fi intense sau diluate, te pot înălța sau pot fi apăsătoare, te pot face mai mic sau mai mare. Pot fi tăceri ce te acuză sau te iartă, tăceri ce-ți chinuie sau ce-ți odihnesc gândurile.

Îmi dau seama că aș putea folosi o vreme tăcerea, obosită fiind de cuvinte și cred că ar fi un schimb echitabil pentru zeci de rostite.
Știu că am îndemnat adesea la a spune cu glas tare cele gândite… Astăzi însă, îndemn doar la comunicare. Rostită sau nu, dar mai eficientă și constructivă. Înțeleasă și împărtășită, chiar dacă e dorită sau nu…

Cam asta îmi doresc astăzi pentru mine și pentru dumneavoastră. Tăceri inspirate de lucruri, de oameni, de fapte sau chiar de dozele de educație.

comments

comments