Invitatul emisiunii de sport realizate de Manuel Costache, la Viva Fm Rădăuți, a fost Doru Costea, managerul și antrenorul echipei de fotbal FC AMICII BRUXELLES.
Costea a anunțat, în premieră, că echipa pe care o manageriază va susține două jocuri amicale în România.
Altfel, în data de 24 iulie, la Frătăuții Vechi, FC AMICII BRUXELLES v-a întâlni revelația ligii a treia din sezonul trecut, CSM BUCOVINA RĂDĂUȚI, iar peste două zile, pe 26 iulie, la Fălticeni, echipa românilor din Bruxelles va da piept cu o altă reprezentantă a județului Suceava în liga a treia, formația ACS ȘOMUZ FĂLTICENI.
Deși inițial stabiliseră un meci test și cu Foresta Suceava, meciul nu se va mai disputa, oficialii celor două echipe negăsind o dată comună de disputare a întâlnirii.
FC AMICII BRUXELLES este o echipă românească care s-a înscris în campionatul de amatori ai Belgiei în anul 2015.
Încă din primul an, echipa a câștigat campionatul în care a activat, promovând într-un eșalon superior.
An de an, echipa antrenată de Doru Costea a reușit promovare după promovare, anul acesta reușind să câștige campionatul P3 de o manieră categorică, din 24 de meciuri câștigând 22, remizand o dată și având o singură înfrângere, la final, când erau deja promovați.
Începând din sezonul 2019/2020, FC AMICII BRUXELLES va activa într-un eșalon echivalent ligii a treia din România, tot în regiunea Bruxelles.
Din această vară vor înființa și o Academie de copii și juniori, băieți și fete, începând de U6 până la U13, cooptând în staff pentru acest proiect și un antrenor belgian care a activat și la lotul U13 al Belgiei.
Doru Costea este patronul unei firme de constructii din capitala Belgiei, a jucat fotbal la nivel de amatori la echipe din zona Rădăuțiului și pasiunea pentru acest sport l-a făcut să înființeze această echipă cu rezultate deosebite.
În echipa manageriată de el, jucătorii, care sunt și angajați ai firmei de constructii și lucrează în timpul zilei, sunt români, în mare majoritate.
Mulţi dintre ei au cochetat cu fotbalul. Astfel, întâlnim aici jucători care au activat la Bucovina Rădăuți, Progresul Frătăuții Vechi, Zimbrul Siret, dar și la echipe cu nume din țară cum ar fi Ceahlăul Piatra Neamț, Olimpia Satu Mare sau Balotești.