full screen background image

VIVA FM a transmis LIVE de la MTB Dragomirna!

Pe 1 iunie ai fost îndemnat să îți aduni toți prietenii la linia de start a celei de-a VIII-a ediții MTB Dragomirna!

Radio Viva FM a fost partener media al evenimentului și a transmis distracția live, între orele 9.30 și 13.00, în întreaga rețea VIVA FM. Alina și Călin au pregătit surprize și multă energie, în direct de la cel mai mare concurs de mountan bike din Bucovina.

MTB Dragomirna este un eveniment organizat de magazinul de biciclete Monti Cond Serv și se adresează atât profesioniștilor, cât și persoanelor care își doresc să se bucure de o aventură de neuitat alături de prieteni și familie, în peisajul superb al pădurii din Dragomirna.

Și în acest an organizatorii au pregătit premii pe măsură și o serie de noutăți, fiind necesare, din partea concurenților, alte abordări tehnice ale traseelor.

Traseul Scurt, ușor ca grad de dificultate, s-a adresat celor care au o mai bună pregătire în tainele pedalatului, traseul, de aproximativ 35 km străbătând drumurile forestiere de prin pădurile din preajma Mănăstirii Dragomirna.

Traseul lung, de nivel mediu ca pregătire, a fost de aproximativ 50 km și a străbătut drumurile forestiere din preajma Mănăstirii Dragomirna, încercând sa solicite cicliștii care au o pregătire mai buna în arta pedalatului. Traseul a cumulat o diferența de nivel de aproximativ 950 de metri.

Traseul Family v-a îndemnat la distracție în echipă. Acesta a avut o lungime de aproximativ 14 km, pe drumuri forestiere, pietruite sau doar pământ, cu trafic inexistent, cu urcări și coborâri ușoare. Un traseu ideal pentru ieșirile în familie, un prilej de relaxare, cu diferența de nivel de aproximativ 130 de metri, străbătând pădurile din vecinătatea Mănăstirii Dragomirna, având ocazia de a admira flora și fauna minunatei păduri.

Separat, traseul Kids a fost amenajat pe o distanță de 1,5 km în zona Camping Dragomirna.

Rezultatele finale ale competiţiei le găsiţi AICI.

MTB Dragomirna 2019 a făcut parte din MTB Cupa Moldovei, un proiect ce include nouă asociații și cluburi sportive unite de pasiunea pentru ciclism și natură, fiind promotorii unui stil de viață sănătos și activ.

Radio Viva FM este partener media al evenimentului și va transmite distracția live, între orele 9.30 și 13.00, în întreaga rețea VIVA FM. Alina și Călin pregătesc surprize și multă energie, direct de la cel mai mare concurs de mountan bike din Bucovina.

comments

comments