full screen background image

30 mai – Banchete cu etichete

Final de an școlar încărcat cu de toate. Evaluări și reevaluări, medii de salvat și de încheiat, serbări de tot felul. Și pentru profesori, și pentru elevi. Cei din clasele terminale, însă, trăiesc emoțiile tuturor acestor lucruri înzecit. Și când vine vorba de a-și demonstra cunoștințele și când vine vorba de a marca finalul unui ciclu de învățământ printr-un banchet. Iar dacă atunci când vine vorba de a-și demonstra cunoștințele în evaluări la clasă lucrurile sunt familiare, când vine vorba despre banchetul de final, emoțiile sunt în premieră. Mai ales pentru cei de clasa a VIII-a.

E sărbătoarea adolescenței. Aceea cu suișuri și coborâșuri, cu dezechilibrări și reechilibrări. Căci n-am prea văzut adolescenți perfecți, așa cum n-am întâlnit nici adulți perfecți. Iar adolescenții aceștia imperfecți, la final de școală gimnazială au o sărbătoare pe care au proiectat-o întregul an școlar, pe care și-au dorit-o perfectă. Chiar dacă părinții le-au spus că nu trebuie să le fie prioritate căutarea ținutei ideale pentru petrecere, chiar dacă profesorii le-au sugerat unora că nu ar prea fi motiv de sărbătoare ținând cont de prestația la clasă. Banchetul rămâne pentru fiecare, indiferent de gradul de imperfecțiune, reper.

Și cred că așa a fost pentru fiecare dintre adulți, cu ani în urmă, acest moment al vieții. Doar că unii profesori au cam uitat ce simțeau la vârsta adolescenței. Iar pentru ei un banchet e doar unul din lungul șir la care participă la fiecare final de an. Așa că nu e nimic anormal să refuze prezența la evenimentul cu pricina într-un an. Refuzul nu e anormal, ce-i drept, dar motivația de care este însoțit, uneori, nu dovedește tactul pedagogic cu care se mândresc.

Pentru că să împarți elevii în preajma acestui eveniment în “buni” și “răi” și să decizi că nu vei fi parte a sărbătorii din cauza celor răi, nu-mi pare deloc pedagogic. E ca și cum cei buni ar putea să mai aibă șansa unui banchet “al bunilor”, la care ar accepta toți profesorii să fie prezenți. Chiar asta să fie penitența potrivită pentru îndreptarea celor mai puțini buni? Sau final de ciclu de învățământ fiind nu ne mai pasă de-i bine sau rău cum procedăm? Oricum pleacă și pedepsele, bune sau rele, au mai puțină importanță decât orgoliul… Profesorul care refuză să fie parte a bucuriei adolescenților din astfel de motiv uită că de fapt celor care le pasă de prezența sau absența lor sunt chiar elevii pe care ei i-au etichetat ca fiind “buni”. Cei pe care și-i doreau pedepsiți cu siguranță nici nu le simt lipsa…

Eu propun spre reechilibrare, ca generațiile viitoare să organizeze banchete cu… etichete. Iar profesorii, în funcție de toleranță să aleagă unde vor fi prezenți. Chiar dacă petrecăreții, indiferent de etichetă, sunt parte a produsul realizat de același profesor priceput în a crea perfecțiune imperfectă.

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza