full screen background image

Premierul Viorica Dăncilă – întrevedere cu ambasadorul SUA, Hans Klemm

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a reiterat, miercuri, angajamentul ferm al Executivului român pentru extinderea şi aprofundarea în continuare a cooperării România – SUA în cadrul unei întrevederi pe care a avut-o la Palatul Victoria cu ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm.

Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de Guvern, în cadrul discuţiei au fost abordate aspecte ale ultimelor evoluţii de pe scena politică internă, precum şi aspecte ale cooperării bilaterale.

“Prim-ministrul Viorica Dăncilă a reiterat angajamentul ferm al Executivului român pentru extinderea şi aprofundarea în continuare a cooperării România – SUA. Înaltul demnitar român a subliniat, de asemenea, susţinerea fermă de către ţara noastră a unei relaţii transatlantice robuste, ca premisă esenţială pentru asigurarea securităţii şi prosperităţii”, se precizează în comunicat. AGERPRES

comments

comments