full screen background image

PNL a câştigat europarlamentarele în judeţul Suceava

Alegerile europarlamentare au fost câștigate, în județul Suceava, de Partidul Național Liberal, cu 33,7% din voturile valabil exprimate.

Pe locul secund s-a situat Partidul Social Democrat, cu 25,9%, iar pe locul 3 Alianța USR–PLUS, cu 14,3 procente.

În municipiul reședință, PNL s-a impus cu 24,7%, urmat de USR-PLUS cu 24,1% și PSD 17,8%.

La Fălticeni a câștigat PSD cu 29,8%, PNL reușind 23%, iar USR-PLUS 19,8%.

Rădăuțenii au votat PNL în proporție de 28,4%, PSD 20,9 procente și USR-PLUS 20,1%.

În municipiul Câmpulung Moldovenesc clasamentul a fost : PNL 34,9%, PSD 21,2% și USR-PLUS 20,4%, iar la Vatra Dornei PNL 29,5%, PSD 20,2% și USR-PLUS 19%.

Alegerile europarlamentare la Gura Humorului au desemnat câștigător PNL cu 36,7%, urmat de PSD 21,4% și USR-PLUS 17%.

PNL a fost votat de mai mult de jumătate din numărul alegătorilor în Botoşana (63,81%), Rădăşeni (61,5%), Comăneşti, Mănăstirea Humorului, Cârlibaba, Burla, Mălini, Straja, Şerbăuţi, Sadova, Adâncata, Moldova-Suliţa, Izvoarele Sucevei şi Dărmăneşti. Liberalii au înregistrat cel mai mic procent (18,54%) în Dolheşti.

PSD a obţinut peste 50% în localităţile Ciprian Porumbescu (56,58%), Voitinel, Dolheşti, Ostra, Drăguşeni, Zamostea, Berchişeşti şi Baia. La Ipoteşti, social-democraţii au au reuşit doar 12,65%.

Alianța USR–PLUS a reuşit cel mai mare procentaj în municipiul Suceava (24,17%) şi cel mai mic în Valea Moldoviţei (3,01%).

Rezultate bune au obţinut Pro România la Vultureşti (20,24%), ALDE la Capu Câmpului (27,91%) şi PMP la Pojorâta (19,02%).

comments

comments