full screen background image

Un arborean care conducea cu 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat a intrat cu maşina într-un şanţ

Postul de poliție Arbore a fost sesizat, marţi noapte, la ora 22.39, despre faptul că, pe raza comunei, a avut loc un eveniment rutier, respectiv un autoturism a intrat într-un șanț.

Polițiștii deplasați la fața locului au identificat autoturismul implicat în eveniment și pe conducătorul acestuia, un localnic, de 21 de ani.

Acesta a declarat faptul că, în timp ce se deplasa cu mașina spre domiciliu, a derapat și a intrat în șanț.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

comments

comments