full screen background image

Instabilitate atmosferică la nivelul întregii ţări, până joi seara

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o informare de vreme instabilă, valabilă până joi seara la nivelul întregii ţări.

Potrivit prognozei, în intervalul 22 mai, ora 12:00 – 23 mai, ora 22:00, în vestul, nord-vestul şi centrul ţării, precum şi la munte, cu precădere în zona Carpaţilor Occidentali şi în jumătatea nordică a Carpaţilor Orientali, se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi 15 – 25 l/mp şi pe arii restrânse 35 – 40 l/mp.

ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza informarea emisă miercuri.

comments

comments