full screen background image

CCR a respins sesizarea PNL referitoare la delegarea atribuţiilor preşedintelui Camerei către vicepreşedinţi

Curtea Constituţională a României a respins luni sesizarea PNL privind prevederile din Regulamentul Camerei Deputaţilor referitoare la delegarea atribuţiilor preşedintelui acestui for către vicepreşedinţi, au declarat pentru AGERPRES oficiali CCR.

PNL a atacat la Curtea Constituţională Regulamentul Camerei Deputaţilor, solicitând CCR să se pronunţe asupra delegării de competenţe pe care poate să o facă preşedintele Camerei către vicepreşedinţi.

”Punctul nostru de vedere este foarte clar: preşedintele Camerei Deputaţilor nu poate să delege atribuţii ale preşedintelui Camerei Deputaţilor prevăzute de Constituţie către vicepreşedinţi”, motiva demersul liderul liberalilor, Ludovic Orban.

El sublinia că solicitarea PNL este “extrem de importantă”. “Nu putem accepta ca un organism atât de important în statul român cum este CCR să se transforme într-o instituţie de amnistiere a lui Liviu Dragnea. Este limpede pentru orice om cu scaun la cap că toate conflictele declanşate de Florin Iordache în numele lui Liviu Dragnea au ca scop să îl scape de pedeapsă pe Liviu Dragnea. CCR nu poată să devină o firmă de avocaţi a lui Liviu Dragnea sau un organism de amnistiere sau de graţiere pentru Liviu Dragnea”, arăta Orban.

Pe 25 martie, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache anunţa că a sesizat CCR cu un posibil conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte pe tema completurilor specializate în corupţie. Sesizarea a fost făcută în perioada în care preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, îşi delegase atribuţiile către Florin Iordache. AGERPRES

comments

comments