full screen background image

O nouă ediţie a “Salonului Auto Bucovina”, între 6 şi 9 iunie

Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Suceava, în parteneriat cu Primăria Municipiului Suceava, organizează cea de-a XVI-a ediţie a SALONULUI AUTO BUCOVINA 2019 şi a XII-a ediţie a EXPO FINANCE 2019.

Manifestarea, eveniment de referinţă pentru industria auto, este specializată în: autoturisme, autoturisme de teren, microbuze, vehicule utilitare uşoare, echipamente şi accesorii pentru autovehicule, echipamente şi aparatură pentru service auto, piese şi accesorii auto, car audio & security, tuning, închirieri auto, şcoli de şoferi, transportatori, servicii financiare și asigurări.

Salonul Auto Bucovina și Expo Finance se va desfăşura în perioada 6 – 9 iunie 2019, pe Esplanada Casei de Cultură Suceava.

“Avem convingerea că şi această ediţie a Salonului Auto Bucovina are premisele necesare pentru a fi un succes”, transmite preşedintele executiv al CCI Suceava, Lucian Gheorghiu.

comments

comments