full screen background image

Radu Mazăre va fi predat justiţiei din România

Fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, va fi predat justiţiei din România, a declarat luni, pentru publicaţia L’Express de Madagascar, ministrul Justiţiei din Madagascar, Jean-Jacques Randrianasolo.

L’Express de Madagascar scrie marţi în ediţia sa online că dosarul pentru extrădarea lui Radu Mazăre înaintat de autorităţile române a fost primit de Ministerul de Externe din Madagascar, care urmează să îl predea marţi Ministerului Justiţiei.

Potrivit publicaţiei citate, Mazăre, care se află deja în a şaptea zi de arest la poliţia din Anosy, a fost deja notificat.

El ar fi cerut azil în Madagascar, iar protecţia sa este de competenţa Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR).

Conform unor surse din cadrul UNHCR citate sub protecţia anonimatului de către L’Express de Madagascar, Mazăre “are dreptul de a aştepta răspunsul la cererea sa, care este examinată de Înalta Curte de Justiţie (din Madagascar – n.r.), (proces) prevăzut la 21 ianuarie 2020. În acest timp, nu îl putem forţa să părăsească ţara în care a cerut azil”.

Ministrul interimar al Justiţiei, Ana Birchall, a anunţat, luni, că a fost predat autorităţilor din Madagascar dosarul pentru extrădarea fostului primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre, condamnat definitiv la nouă ani de închisoare pentru retrocedarea ilegală a mai multor terenuri.AGERPRES

comments

comments