full screen background image

Exercițiu de mobilizare a rezerviştilor din judeţ, până pe 17 mai

Prefectura Suceava anunţă că, până pe 17 mai, în județul Suceava se desfășoară un exercițiu de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și a teritoriului pentru apărare.

Acţiunea este condusă de Ministerul Apărării Naționale, în cooperare cu Ministerul Afacerilor Interne.

Pe timpul exercițiului, rezerviștii cuprinși în planurile de mobilizare sunt chemați la unitățile militare, pe durata a două-trei ore, în vederea desfășurării unor activități specifice de pregătire și actualizare a datelor de evidență militară, potrivit prevederilor legale în vigoare.

Exercițiile de acest tip se planifică și se organizează periodic în toate județele țării, în baza Planului verificării stadiului pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare prin exerciții și antrenamente de mobilizare, aprobat de Consiliul Suprem de Apărare al Țării, în anul premergător desfășurării acestora.

comments

comments