full screen background image

Dosarul pentru extrădarea lui Radu Mazăre a fost predat autorităţilor din Madagascar

Ministrul interimar al Justiţiei, Ana Birchall, a anunţat, luni, că a fost predat autorităţilor din Madagascar dosarul pentru extrădarea fostului primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre, condamnat definitiv la nouă ani de închisoare pentru retrocedarea ilegală a mai multor terenuri.

“La ora 8,00, dosarul a fost predat Ministerului Afacerilor Externe (din Madagascar – n.r.), iar la ora 9,00 a fost predat Ministerului Justiţiei din Republica Madagascar. Dosarul cuprinde cererea de extrădare, precum şi toate documentele transmise de instanţele competente din ţara noastră, atât în limba română, cât şi traduse autorizat în limba franceză”, a declarat Birchall, la sediul Ministerului Justiţiei.

Ea a precizat că dosarul complet pentru extrădare a fost transmis, sâmbătă, şi în format electronic către Ministerul Justiţiei din Madagascar.

“Dosarul complet de extrădare a fost sigilat complet de mine personal sâmbătă, 11 mai, la ora 20,02, iar, ulterior, a fost predat reprezentantului Ministerului Afacerilor Externe pentru a fi transmis personal prin curier diplomatic autorităţilor din Madagascar. Concomitent, dosarul a fost transmis în format electronic şi la Ministerul Justiţiei din Republica Madagascar în aceeaşi seară. În aceeaşi seară a aceleiaşi zile de 11 mai, la ora 22,29, Biroul Interpol a confirmat Ministerului Justiţiei din România că întreaga documentaţie a fost primită şi trimisă inclusiv prin reţeaua Interpol. În dimineaţa zilei de 12 mai, un curier diplomatic a plecat în Madagascar cu toate documentele predate, sub sigiliu, de Ministerul Justiţiei. Aceste documente au fost predate personal în această dimineaţă reprezentaţilor Ministerului Justiţiei şi reprezentanţilor Ministerului Afacerilor Externe din Madagascar”, a explicat Birchall.

Săptămâna trecută, Radu Mazăre a fost ridicat de autorităţile din Madagascar şi este ţinut în custodie, această măsură fiind luată ca urmare a mandatului de căutare emis de autorităţile române prin Interpol.

Mazăre a plecat în Madagascar de mai mult de un an, iar acolo a făcut demersuri pentru obţinerea azilului.

Fostul edil are multiple condamnări în România, multe nedefinitive. Pedeapsa definitivă care a atras cu sine şi mandatul internaţional este cea pronunţată în 8 februarie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, când Mazăre a fost condamnat la nouă ani închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză. AGERPRES

comments

comments