full screen background image

Câştigul salarial mediu nominal net a urcat la 3.075 lei, în martie 2019

Câştigul salarial mediu nominal net a urcat cu 4,8% în martie 2019 faţă de luna precedentă, ajungând la 3.075 lei, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) publicate luni.

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 5.050 lei, cu 4,8% mai mare decât în februarie 2019.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice (7.491 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.752 lei).

În luna martie 2019, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă, ca urmare a acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale, pentru sărbătorile de iarnă, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), precizează INS.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 67,8% în fabricarea produselor din tutun; între 12,0% şi 24,0% în fabricarea băuturilor, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice); între 8,5% şi 11,5% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, activităţi de servicii anexe extracţiei, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii); între 6,0% şi 8,0% în captarea, tratarea şi distribuţia apei, tranzacţii imobiliare, fabricarea altor mijloace
de transport, industria metalurgică, colectarea şi epurarea apelor uzate, comerţ cu ridicata şi cu amănuntul (inclusiv repararea autovehiculelor şi motocicletelor), fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, fabricarea produselor textile.

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (+3%, ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice), în sănătate şi asistenţă socială (+1,4%), respectiv în administraţie publică (+0,5%).

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna februarie 2019 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de prime ocazionale (prime anuale sau pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mici în unele activităţi economice.

Singura scădere a câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-a înregistrat în extracţia minereurilor metalifere (-0,9%).

Comparativ cu luna martie 2018, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 13,7%.

“Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 109,3%. Indicele câştigului salarial real a fost de 104,3% pentru luna martie 2019 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 214%, cu 8,9 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna februarie 2019”, precizează INS. AGERPRES

comments

comments