full screen background image

Urmărire prin Bilca, pentru reţinerea unui bărbat care conducea fără permis o autoutilitară

În cursul amiezii de marţi, la ora 12.30, în timp ce acționa pe DJ 178C din comuna Bilca, o patrulă din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălăneşti a efectuat semnalul regulamentar de oprire unei autoutilitare.

Conducătorul auto nu s-a conformat, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea maşinii, cu semnalele acustice și luminoase ale autospecialei de poliție în funcțiune.

După aproximativ 300 m, conducătorul auto a oprit brusc pe partea dreaptă a drumului.

În autoutilitară, polițiștii au identificat trei persoane.

Întrucât existau suspiciuni cu privire la persoana care a condus autoutilitara, cei trei au fost conduși la sediul poliției pentru cercetări, ocazie cu care, s-a stabilit faptul că vehiculul a fost condus de un bărbat, de 47 de ani, din comuna Vicovu de Jos.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie auto.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

comments

comments