full screen background image

Primăriile și universitățile pot depune ​proiecte de dezvoltare pentru finanţare din Fondul de Dezvoltare şi Investiţii începând cu 2 mai

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză anunţă deschiderea sesiunii 2019 pentru depunerea Formularelor de solicitare pentru finanţare din Fondul de Dezvoltare şi Investiţii, începând cu 2 mai 2019, ora 10.00.

Solicitările se pot depune prin poştă, curierat sau personal la Registratura Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză din str. Cristian Popişteanu, nr. 2-4, sectorul 1, Bucureşti.

Solicitările de finanţare se analizează în ordinea înregistrării la registratura Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză şi se soluţionează în limita plafoanelor aprobate pentru anul 2019, cu această destinaţie, care sunt în sumă de 5.000 milioane lei.

Toate informaţiile privind condiţiile care trebuie îndeplinite în vederea obţinerii finanţării şi modul de completare a documentelor necesare, în limba română, se regăsesc la secţiunea “Fondul de Dezvoltare şi Investiţii” pe pagina de internet a Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză (www.cnp.ro).

Solicitările de finanţare depuse până în prezent vor trebui retransmise conform normelor metodologice aflate pe site-ul CNSP.

​Unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, asociaţiile de dezvoltare intercomunitară, respectiv universităţile pot să se adreseze CNSP, în scris, anterior depunerii solicitării de finanţare, în vederea verificării eligibilității. CNSP va verifica încadrarea în domeniile prioritare şi va comunica dacă proiectul poate fi finanţat din Fond.

Orice întrebări, sesizări şi solicitări de clarificări referitoare la prevederile acestui mecanism de finanţare pot fi adresate prin intermediul poștei electronice la adresa de email: fdi@cnp.ro.

Fondul de Dezvoltare și Investiții este destinat finanțării proiectelor de dezvoltare care cuprind investiții sau lucrări de întreținere și reparații curente ale primăriilor, asociațiilor de dezvoltare intercomunitară în domenii prioritare precum sănătate, educație, apă și canalizare, rețea de energie electrică și rețea de gaze, înfrastructura de transport, salubrizare, rețea de iluminat public, precum și în alte domenii. Fondul se utilizează și pentru proiecte de investiții ale universităților: construcția și modernizarea infrastructurii didactice, de cercetare, a spațiilor de masă și cazare pentru studenți și a centrelor de conferință.

Valoarea totală a FDI este echivalentul în lei a 10 miliarde de euro, calculat la data întrării în vigoare a OUG 114/2018.

Programul se va derula pe o perioadă de 20 de ani.

comments

comments