full screen background image

Peste 22.000 de poliţişti, pompieri şi angajaţi SMURD sunt mobilizaţi zilnic, în minivacanţa de Paşti

Peste 22.000 de poliţişti, pompieri, jandarmi, poliţişti de frontieră şi paramedici SMURD sunt mobilizaţi în fiecare zi a minivacanţei de Paşti şi 1 Mai pentru siguranţa în trafic sau în locurile în care vor avea loc evenimente cu grupuri mari de oameni, a declarat, vineri, la o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog.

Potrivit acesteia, în această perioadă vor fi organizate peste 900 de manifestări publice, la care vor participa, în total, un milion de persoane. Dajbog a adăugat că bisericile sunt în atenţia angajaţilor MAI, pentru a fi evitate incidentele. Totodată, în această perioadă sunt mobilizate şapte aeronave SMURD, iar şase puncte de prim-ajutor au fost amenajate pe autostrăzile A2 şi A4.

În contextul începerii campaniei pentru europarlamentare, în zilele următoare sunt preconizate peste 20 de activităţi publice, cu scop electoral, a mai spus purtătorul de cuvânt al MAI.

“În aceste zile, sunt pregătiţi să intervină în sprijinul populaţiei peste 5.000 de pompieri şi paramedici SMURD, cu 3.000 de autospeciale şi mijloace tehnice”, a afirmat ea.

În caz de nevoie, sunt disponibile şapte aeronave SMURD.

“Având în vedere experienţa ultimilor ani, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a operaţionalizat şase puncte de prim-ajutor şi descarcerare pe autostrăzile A2: Bucureşti-Constanţa şi A4: Mamaia-Agigea”, a afirmat Dajbog.

La rândul său, Florian Dragnea, adjunct al inspectorului general al Poliţiei Române, a vorbit despre măsurile luate la nivelul Poliţiei. El a spus că aproximativ 10.000 de poliţişti vor fi prezenţi în stradă în perioada minivacanţei.

Florian Dragnea a afirmat că, în contextul în care mulţi români îşi petrec vacanţa în Bulgaria, în această perioadă, doi poliţişti români sunt detaşaţi în ţara vecină.

Tatiana Ivan, adjunct al Poliţiei de Frontieră, a spus că autorităţile române colaborează cu cele din Ungaria şi Bulgaria în punctele de trecere cele mai aglomerate. Totodată, ea a adăugat că pe site-ul Poliţiei de Frontieră există o aplicaţie care arată timpul mediu pentru trecerea graniţei. Ivan a adăugat că în această perioadă sunt mobilizaţi 4.000 de poliţişti de frontieră. AGERPRES

comments

comments