full screen background image

Copiii de la Şcoala Gimnazială nr. 2 Vicovu de Jos, învăţaţi să protejeze natura

În cadrul parteneriatului educaţional ,,Să iubim şi să protejăm pădurea”, realizat între Şcoala Gimnazială nr. 2 Vicovu de Jos, Remezău – reprezentată legal de director prof. Ţugui Costel, Ocolul silvic Falcău şi ocolul silvic Marginea, în perioada cuprinsă între 15 martie și 15 aprilie a „Lunii plantării arborilor” s-a urmarit documentarea copiilor si a tuturor persoanelor implicate în ceea ce priveşte modul de protejarea naturii, formarea unei atitudini de respect şi adoptarea unui comportament ecocivic faţă de aceasta.

Au învâţat cum se plantează corect un arbore, pentru a avea şanse cât mai mari de reuşită, au învâţat despre importanţa pădurilor şi a gestionării responsabile a acestora.

Elevii au fost însoţiţi de profesor Mutescu Mihaela Achilina, prof. Chifan Vasile şi de prof. Roşca Vasile – de la Scoala Gimnazială nr. 2 Vicovu de Jos.

Din partea Ocolului Silvic Falcău au participat inginer Juravle Gabriela – responsabil regenerarea pădurilor, inginer Parasca Dan – şef district I Straja şi pădurar Calancea Mihai – titular canton silvic Brodina, ocazie cu care au fost distribuite materiale promoţionale şi pliante privind organizarea si administrarea fondului forestier, modalitatea de regenerarea pădurii prin culturile puieţilor în solarii şi pepiniere, plantarea puieţilor. Din partea Ocolului Silvic Marginea au participat inginer Chifan Doina – responsabil regenerarea pădurilor şi ing. Ichim Daniel.

În cadrul acestui parteneriat a fost susţinut şi un interviu la nivel de şcoală de reprezentanţii de la ocolalele silvice Falcău şi Marginea – care au adus la cunoştinţă copiilor, date despre aşezarea geografică a ocoalelor respective, numărul de pepiniere, programul de regenerare pentru anul 2019, fotografii cu plantaţii de anul acesta şi speciile de puieţi folosiţi la plantare.

În fiecare an, perioada cuprinsă între 15 martie și 15 aprilie este marcată de către silvicultori și nu numai, ca „Luna plantării arborilor”, eveniment cu tradiție și un prilej important în educația opiniei publice cu privire la rolul și importanța pădurii pentru viață și societate, în sensul conservării, protejării și asigurării perenității și continuității acesteia.

În această perioadă, acțiunile cu caracter educativ nu sunt reprezentate numai de plantarea de noi arbori, ci și de protejarea celor maturi, la care se adaugă realizarea de semănături în solarii și pepiniere, lucrările de îngrijire și conducere a arboretelor tinere, acțiuni de igienizare a pădurii prin colectarea deșeurilor, precum și de combatere a dăunătorilor vegetației forestiere.

comments

comments