full screen background image

Actorul de comedie Volodimir Zelensky este noul președinte ales al Ucrainei

Volodimir Zelensky a fost ales noul președinte al Ucrainei cu 73 la sută din voturi, potrivit exit-pollului, relatează AFP, câștigând astfel alegerile în fața lui Petro Porshenko. Și BBC anunță victoria lui Zelensky cu peste 70 la sută, care notează că președintele Ucrainei are puteri însemnate în ce privește securitatea, apărarea și politica externă a țării.

„Am reuşit împreună. Nu vă voi dezamăgi niciodată”, a spus Zelenski, într-un discurs după anunţarea exit-poll-ului, susţinut în cartierul său general de campanie, unde a ieşit imediat pentru a le mulţumi susţinătorilor, transmite Agerpres.

„Cetăţeni ai ţărilor post-sovietice, uitaţi-vă la noi! Totul este posibil”, a adăugat el.

În acelaşi timp, Petro Poroşenko şi-a recunoscut înfrângerea şi l-a felicitat pe adversarul său, promiţând în acelaşi timp să nu părăsească viaţa politică.

Sondajele realizate la ieşirea de la urne „sunt evidente şi îmi dau toate motivele să îl sun pe adversarul meu şi să îl felicit”, a spus Poroşenko în faţa susţinătorilor săi.

„Accept această decizie, însă vreau să subliniez ferm: nu părăsesc viaţa politică”, a adăugat el, în contextul în care la sfârşitul lunii octombrie sunt prevăzute alegerile legislative.

În primul tur al al alegerilor din Ucraina desfășurat pe 31 martie, Zelensky, care a interpretat un rol de președinte ca actor, a obținut 30%, urmat de actualul președinte, Petro Poroshenko, cu 16,6%.

comments

comments