full screen background image

Gripa nu mai are un caracter epidemic

Gripa nu mai are caracter epidemic, a informat Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.

“Având în vedere informaţiile rezultate din analiza datelor epidemiologice, se concluzionează că evoluţia gripei nu mai are caracter epidemic”, a transmis INSP.

Conform sursei citate, în săptămâna 8 – 14 aprilie activitatea gripală a continuat trendul descendent, având o intensitate scăzută, răspândire locală în unele judeţe din zona de centru a ţării şi cazuri sporadice în restul ţării.

“Morbiditatea prin infecţii respiratorii acute a fost mai scăzută comparativ cu cea înregistrată în săptămâna precedentă. Numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, IACRS şi pneumonii) înregistrat la nivel naţional a fost de 68.425, cu 6,3% mai mic comparativ cu cel din săptămâna anterioară (73.041)”, se precizează în informare.

La nivel naţional s-au înregistrat 279 cazuri de gripă clinică.

De la începutul sezonului 2018-2019 au fost înregistrate 196 decese confirmate cu virus gripal, din care 149 tip A, subtip (H1)pdm09, 22 tip A, subtip H3, 24 tip A, nesubtipat şi unul coinfecţie cu A(H1)pdm09 şi AH3, faţă de 129 în întreg sezonul precedent, dintre care 63 cu virus gripal tip A, subtip (H1)pdm09, 2 cu AH3, patru cu A nesubtipat şi 60 cu virus gripal tip B.

De la începutul sezonului au fost confirmate 2.269 cazuri de gripă, dintre care: 1.197 cu virus AH1, 543 cu virus AH3, 524 cu virus A nesubtipat, un caz cu virus B, patru cu coinfecţie cu virus AH1 – virus AH3. AGERPRES

comments

comments