full screen background image

8 comune sucevene vor fi conectate la rețeaua trans-europeană de transport

Raportul de audit pentru siguranța rutieră în cadrul proiectului “Axa rutieră strategică 1: Iași-Suceava” a fost finalizat.

În următoarea lună, execuția lucrărilor de reabilitare a Axei va fi scoasă la licitație.

Auditul pentru siguranța rutieră presupune verificarea detaliată a caracteristicilor de proiectare și de execuție a infrastructurii în vederea eliminării unor erori și a creșterii gradului de siguranță a circulației rutiere.

Pentru cel mai vast obiectiv de investiție rutieră al Consiliului Județean Iași, prin Programul Operațional Regional au fost alocate aproape 73 de milioane de euro.

Proiectul, implementat în parteneriat cu județul Suceava, prevede reabilitarea a aproape 170 km de drum de pe teritoriul celor două județe, din care 80 km în Suceava.

După finalizarea investiției, 22 de comune și orașe din județele Iași și Suceava vor fi conectate la rețeaua trans-europeană de transport.

În Suceava, axa rutieră va traversa comunele Ipotești, Bosanci, Udești, Stroiești, Dărmănești, Todirești, Moara și Șcheia.

Este vorba despre DJ 208, de la limită județ Iași – Budeni – Dolhasca; DJ 208A, de la Suceava – Ipotești – Bosanci – Udești – Liteni – Dolhasca; DJ 209C, de la Suceava – Frumoasa – Liteni şi DJ 209D, de la Liteni – Stroiești – Costâna – Dărmăneşti.

Valoare totală a proiectului este de 327 milioane de lei, din care contribuția Consiului Judeţean Suceava este de 2,79 milioane de lei.

La finalul celui mai important proiect de infrastructură din regiune, peste 800 000 de locuitori vor avea drumuri reabilitate.

Mai multe despre proiect găsiţi AICI.

comments

comments