full screen background image

Agenția Națională de Integritate a demarat procedura de verificare a averii lui Marian Oprișan

Agenția Națională de Integritate (ANI) a demarat procedura de evaluare a averii baronului PSD de Vrancea, Marian Oprișan, după ce în presă au apărut dezvăluiri despre mașina de 150.000 de euro pe care acesta pretinde că a primit-o cadou de la mama sa pensionară, au declarat surse politice pentru G4Media.ro.

Realitatea de Vrancea a dezvăluit cum Lucia Gherarde, mama șefului PSD și al CJ Vrancea, Marian Oprișan, și-a împrumutat fiul cu 51.000 de euro în 2018, pe lângă „cadoul” pe care spune baronul că i l-a făcut – un Ford Shelby de 150.000 de euro. Declarația de avere a lui Oprișan nu poate fi, însă, vizualizată pe site-ul Consiliului Județean Vrancea pentru că ea a fost anonimizată, prevalându-se de noile reglementări în domeniul protecției datelor cu caracter personal.

Directorul Fundației Freedom House România, Cristina Guseth, spune că această decizie de anonimizare a declarației de avere este o sfidare la adresa contribuabililor și a vrâncenilor. „Mi se pare o sfidare la adresa inteligenței contribuabililor care-i plătesc salariul și a alegătorilor. Atât timp cât declarația de avere poate fi consultată pe site-ul ANI, nu văd de ce ar ascunde-o pe site-ul CJ Vrancea”, a declarat Cristina Guseth.

comments

comments