full screen background image

8 aprilie – Schimbul de catalog

În urmă cu vreo șase ani, pe când îmi toceam coatele cu drag în băncile unei universități convinsă fiind, și-atunci ca și acum, că mai am multe, multe de învățat, chiar dacă vârsta nu-mi mai era fragedă, gândeam ca temă un proiect în care îi puneam pe profesori față în față. Indiferent că predau în ciclul primar, gimnazial sau liceal. Consideram important faptul că muncesc în aceeași școală și nu nivelul de învățământ la care predau, nu clasele la care intră.

Îi puneam pe profesori față în față nu pe poziție de confruntare, ci de colaborare. Spunând că o școală poate fi mai prietenoasă pentru toți, profesori, elevi, părinți, dacă relațiile dintre profesori ar fi mai mult decât un zâmbet în pauză, la schimbul de catalog. Pentru că dacă profesorul se simte bine, sigur este mai dispus să transmită aceeași stare de bine elevilor și în consecință și părinților, atunci când gândesc spre ceea ce se întâmplă la școală.

Spuneam atunci că un adevărat manager de școală este liderul care reușește să sudeze colectivul de profesori. Îi pune în situația de a se cunoaște mai bine, de a colabora mai bine, de a empatiza mai des. Exact cum face un bun profesor cu colectivul unei clase, dacă vrea ca aceasta să funcționeze mai bine. Îi pune pe elevi în situația de a munci în echipă, de a căuta răspunsuri împreună, de a amenaja spațiul în care învață, tot împreună.

Mai spuneam că profesorii ar trebui să aibă mai mult timp și spațiu să-și vorbească. Nu doar în picioare, cu catalogul în mână și ochii pe ceas, ci și în activități de grup mai puțin formale decât cele oferite de spațiul școlii. O cafenea a profesorilor, o ieșire în natură, ceva care să semene cu activitățile de team-building ale marilor corporații care au înțeles importanța relațiilor interumane pentru binele afacerilor. Iar dacă e mai puțin timp de ieșit împreună dincolo de pereții școlii, măcar să existe un spațiu mai prietenos în interior.

Au zâmbit mulți atunci și… atât. Zilele acestea însă, am regăsit câteva din ideile acelui proiect în discursul unor experți în educație sau al unor prieteni profesori, în postări pe rețele de socializare. Am văzut idei de amenajare a cancelariilor deschise, în care profesorii se pot așeza la mese mici și discuta pe echipe, în care cancelariile nu sunt săli într-un colț de școală ce stau cu ușile închise. În care jilțurile pe care au pus stăpânire profesorii cu vechime ai școlii sunt înlocuite de canapele pe care mai tineri și mai bătrâni se pot așeza alături, la ceașca de cafea și vorbă, chiar și pentru doar zece minute. În care pereții nu sunt sufocați de dulapuri ferecate cu chei, ci de rafturi cu cărți, reviste, de tablouri în culori optimiste. Și care au ferestre mari, deschise spre spațiul elevilor, căci nu e nimic de ascuns din ceea ce se petrece în cancelarie.

Și mă bucur azi că un proiect ce aducea ieri doar zâmbete condescente, a început să prindă contur măcar în mintea unora și poate se va materializa cu puțin noroc și multă dăruire, într-un timp nu chiar atât de îndepărtat, de adevărații manageri de școală. Cei care și-o doresc mai prietenoasă pentru toți.

comments

comments