full screen background image

Urmărit general căutat de autoritățile române, depistat în Vama Siret

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret – I.T.P.F. Sighetu Marmației, au identificat și predat autorităților competente un bărbat cu dublă cetățenie româno-ucraineană, condamnat la închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea.

Azi dimineață, în jurul orei 07.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-a prezentat, pe sensul de intrare din țară, în calitate de pasager într-un microbuz, E. M, cu dublă cetățenie româno-ucraineană, în vârstă de 33 de ani.

Cu ocazia formalităților de frontieră, s-a constatat că bărbatul este căutat de către autoritățile din România.

Pe numele lui a fost emis, de către Judecătoria București, în data de 3 aprilie, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea.

Urmare a acestora, persoana în cauză a fost predată unui echipaj din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

comments

comments