full screen background image

Corala “Ciprian Porumbescu” susține un concert Pascal extraordinar, la Biserica ”Sfânta Înviere” din Suceava

Corala “Ciprian Porumbescu” susține duminică, 7 aprilie, un concert Pascal extraordinar.

Evenimentul va avea loc la Biserica ”Sfânta Înviere” (Trei Clopote) din centrul Municipiului Suceava, începând cu ora 17:00.

Intrarea este liberă.

“Invităm sucevenii să își deschidă sufletul în preajma marelui praznic al Învierii Domnului și să aibă parte de mângâiere sufletească, în rugăciune și armonii de pace. Invităm credincioșii să înțeleagă postul dincolo de jertfă și nevoință, prin gingășie și frumusețea adusă de acordurile partiturilor alese și a cântărilor liturgice.

Cântările pascale vor sta și de această dată sub bagheta dirijorului, pr. prof. Lucian Tablan-Popescu. Repertoriul coralei va introduce publicul în ambientul sărbatorilor Pascale prin piese de factură religioasă și va aduce deopotrivă parfumul muzicii prin pricesne culese, adaptate, armonizate și atent păstrate în tezaurul muzical autohton prin influența bisericii în arta muzicală.

Invitații noștri vor fi Corala bărbătească ”Mitropolit Dosoftei” a Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Suceava, alături de tânăra și talentata recitatoare, Adela Șulea.

Scopul acestui eveniment este de a duce mai departe meșteșugul muzicii liniare, care bucură ascultătorul și îl mișcă întreit, ca împletire de poezie, rugăciune și armonie muzicală. Ne dorim ca în preajma sărbătorii Învierii Domnului să purtăm credincioșii într-un înalt zbor spiritual care să îi pregătească de primirea veștii acestui mare praznic împărătesc prin cântări spre folosul atât al celui care cântă cât și al celui care ascultă”, a precizat managerul Coralei “Ciprian Porumbescu”, Ionuț-Vichentie Ilisoi.

comments

comments