full screen background image

3 aprilie – România mai educată, nu doar în proiect

Pe 2 aprilie, s-a marcat “Ziua internațională de conștientizare a autismului”. N-am vorbit despre această zi în doza de ieri, pentru că mi-am dorit să-i las pe alții să o facă mai mult, în cantități nerestricționate, măcar pe 2 aprilie.

Și pentru că mi-aș dori de fapt să se vorbească mai mult decât o zi pe an despre problemele copiilor cu TSA, tulburări de spectru autist.

Și despre familiile lor, acelea care au luat existența copilului autist în viața lor ca pe o provocare. O provocare mare, cu suișuri și coborâșuri, și care nu i-au abandonat.

Și despre acei profesori care educă în școlile de masă un astfel de copil, alături de alții, fără autism. Și iau prezența unui astfel de copil în colectiv ca pe o oporturnitate de a învăța mai mult și mai repede despre acceptare, despre solidaritate, despre diversitate, și pentru cei mari și pentru cei mici.

N-am vorbit pe 2 aprilie, dar vreau să vă spun astăzi mai multe despre acești copii. Despre care se spune că ar fi peste 11.000 înregistrați în acte și… aproape dublu în realitate. Despre faptul că, dacă lucrurile ar funcționa cum trebuie în țărișoara noastră, ar putea fi diagnosticați de timpuriu. Și, odată diagnosticați, dacă ar beneficia de suficiente ore de terapie, mulți ar putea fi recuperați măcar din punct de vedere cognitiv. Că, dacă profesorii ar beneficia de o formare inițială de calitate legată de cum să se adreseze copiilor cu autism, poate nu s-ar mai simți atât de nepricepuți în fața suferinței lor.

Despre faptul că, dacă părinții copiilor sănătoși nu le-ar spune acestora povești urâte despre copiii atipici și i-ar încuraja să socializeze mai mult și frumos cu ei, le-ar fi mai bine tuturora.

Despre faptul că, după optsprezece ani, acești tineri, viitori adulți, sunt abandonați definitiv de stat. Iar marea și dureroasa grijă a unui părinte de copil diagnosticat cu autism este ce se va întâmpla cu copilul lui după ce el nu îi va mai fi alături.

Despre un premier care, după ce a gafat făcând o metaforă legată de adversarii politici, incluzându-i în rândul persoanelor cu autism, a înființat un comitet care să muncească câțiva ani la un Plan Național pentru Autism, plan care să conducă la îmbunătățirea situației, dar care are șanse mari să rămână doar pe hârtie.

Despre multe ar fi de vorbit când vine vorba despre conștientizarea nevoii de îmbunătățire a situației persoanelor cu TSA. Dar cel mai mult și mai mult despre educație, ca o premiză de soluționare a multor probleme. Educație a adulților, a copiilor, a societății. Într-o “Românie educată” nu doar în proiect, ci și în realitate.

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza