full screen background image

Victimele masacrului de la Fântâna Albă din 1941, comemorate la Mănăstirea Putna

Masacrul de la Fântâna Albă a avut loc la 1 aprilie 1941, în Bucovina de Nord, unde între 2.000 și 4.000 de români au fost uciși de către trupele sovietice, pe când încercau să treacă granița din URSS în România.

Luni seară, la Mănăstirea Putna, au fost comemorați martirii români printr-un ceremonial religios, oficiat de un sobor de preoți.

Au participat părintele stareț Melchisedec, reprezentanţi ai Cultului Eroilor Suceava și Rădăuți, ai Primăria Putna, tineri artiști din Vicov şi cetățeni ai comunei.

Subiectul masacrului de la Fântâna Albă a fost considerat tabu până în anii ’90, fiind interzisă de autoritățile sovietice și ulterior de cele ucrainene orice referire la el sau comemorare a lui. Doar din anul 2000 autoritățile ucrainene au permis oficierea unui parastas pentru odihna românilor care și-au dorit doar să trăiască în România.

În data de 12 aprilie 2011, Camera Deputaților a adoptat propunerea legislativă prin care data de 1 aprilie se instituie drept Zi națională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor, ale foametei și ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie.

comments

comments