full screen background image

Ordinul provizoriu de protecţie, soluţie pentru prevenirea violenţei familiale

Violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu exceptia acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, savârșită de către un membru de familie impotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferine fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrangerea sau privarea arbitrară de libertate.

De la începutul acestui an polițiștii suceveni au emis peste 40 de ordine de protecție provizorii. Instrumentul legislativ dă posibilitatea intervenției directe a polițistului pentru garantarea siguranței și drepturilor victimei. Fiecare polițist care intervine la sesizări privind fapte de violență intrafamilială a fost instruit cu privire la algoritmul de aplicare a chestionarului pentru victime în vederea identificării gestionării și gestionării riscului victimal.

Polițiștii au mai emis un ordin provizoriu de protecție, reușind astfel să restabilească climatul de liniște într-o familie.

La 31 martie, ora 02.30, o femeie de 50 ani, din Vara Dornei, a sesizat faptul că soțul ei o amenință și provoacă scandal.

În ziua de 30 martie, în jurul orelor 23:30, femeia se afla la domiciliul din Vatra Dornei împreună cu soțul ei, de 52 ani, care era sub influența băuturilor alcoolice și aveau o discuție în contradictoriu.

La un moment dat, bărbatul, pe fondul consumului de alcool, a amenințat-o cu acte de violență pe soția sa, care a reușit să blocheze ușa de la bucătărie pentru a se apăra, moment în care acesta a lovit sticla de la ușă, spărgând-o.

În urma evaluării situaţiei de fapt a fost emis ordinul de protecţie provizoriu, începând cu 31 martie, pe o perioadă de 5 zile, cu evacuare temporară din locuință a bărbatului și interdicţia de a se apropia la o distanţă de 100 de metri faţă de soția lui.

Femeia a depus plângere penală, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „amenințarea”.

Poliţiştii vă prezintă câteva forme de manifestare a violenței intrafamiliale și câteva indicii care să vă ajute să evaluați sitauția în care vă aflați.

Violenţa în familie se manifestă sub urmatoarele forme:

a) violenţa verbală – adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenintari, cuvinte si expresii degradante sau umilitoare;
b) violenţa psihologică – impunerea vointei sau a controlului personal, provocarea de stari de tensiune si de suferinta psihica in orice mod si prin orice mijloace, violenta demonstrativa asupra obiectelor si animalelor, prin amenintari verbale, afisare ostentativa a armelor, neglijare, controlul vietii personale, acte de gelozie, constrangerile de orice fel, precum si alte actiuni cu efect similar;
c) violenţa fizică – vatamarea corporala ori a sanatatii prin lovire, imbrancire, trantire, tragere de par, intepare, taiere, ardere, strangulare, muscare, in orice forma si de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otravire, intoxicare, precum si alte actiuni cu efect similar;
d) violenţa sexuală – agresiune sexuala, impunere de acte degradante, hartuire, intimidare, manipulare, brutalitate in vederea intretinerii unor relatii sexuale fortate, viol conjugal;
e) violenţa economică – interzicerea activitatii profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existenta primara, cum ar fi hrana, medicamente, obiecte de prima necesitate, actiunea de sustragere intentionata a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi si dispune de bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor si resurselor comune, refuzul de a sustine familia, impunerea de munci grele si nocive in detrimentul sanatatii, inclusiv unui membru de familie minor, precum si alte actiuni cu efect similar;
f) violenţa socială – impunerea izolarii persoanei de familie, de comunitate si de prieteni, interzicerea frecventarii institutiei de invatamant, impunerea izolarii prin detentie, inclusiv in locuinta familiala, privare intentionata de acces la informatie, precum si alte actiuni cu efect similar;
g) violenţa spirituală – subestimarea sau diminuarea importantei satisfacerii necesitatilor moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspiratiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice sau religioase, impunerea aderarii la credinte si practici spirituale si religioase inacceptabile, precum si alte actiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare.

Ai putea fi într-o relație abuzivă din punct de vedere emotional dacă partenerul tău:
• Te injura, te insultă sau te critica continuu;
• Nu are încredere în tine și se comporta foarte gelos sau posesiv;
• Încearcă să te izoleze de familie si/sau prieteni;
• Iti monitorizeaza iesirile, apelurile si persoanele cu care te intalnesti;
• Nu te lasa sa lucrezi, sa te angajezi;
• Controleaza finanțele cuplului si refuza sa împarta banii cu tine;
• Te pedepsește prin retragerea afectiunii;
• Se așteaptă să ceri permisiunea pentru orice vrei sa faci;
• Amenință ca te va rani pe tine, copiii, rudele tale sau animalele de companie (daca acestea exista);
• Te umilește în orice fel.

Ai putea fi într-o relație abuzivă punct de vedere fizic în cazul în care partenerul tau:
• Face pagube când e furios (obiecte aruncate, pereti loviti, usi trantite, etc);
• Te impinge, pălmuieste, musca, loveste sau incearca sa te sufoce;
• Te abandoneaza într-un loc periculos sau nefamiliar sa te intorci singura acasa;
• Te-a speriat conducand agresiv si/sau imprudent;
• A folosit o armă pentru a te amenința sau chiar a te rani;
• Te-a forțat să pleci de acasa;
• Te-a incuiat in casa sau te-a impiedicat sa pleci prin privare de libertate;
• Te-a împiedicat să suni la poliția sau sa ceri ingrijiri medicale;
• I-a ranit in orice fel pe copiii tăi;
• A folosit forța fizică în situații sexuale (te-a obligat sa intreti relatii sexuale cu el).

Ai putea fi într-o relație abuzivă punct de vedere sexual, dacă partenerul dumneavoastră:
• Priveste femeile drept obiecte și este rigid in gandire cu privire la rolurile fiecarui sex;
• Te acuză des ca-l inseli si/sau este adesea gelos pe persoanele cu care vorbesti;
• Vrea sa te îmbraci mereu provocator din punct de vedere sexual;
• Te insulta folosind apelative sau comportamente de natura si cu conotatie sexuală;
• Te forțeaza sau te manipulează pentru a face sex cu el;
• Te imobilizeaza in timpul actului sexual;
• Iti cere sa faceti sex cu el când esti bolnava, obosita sau după ce te-a lovit/ranit in orice fel;
• Te rănește cu arme sau alte obiecte in timpul actului sexual;
• Implică si alte persoane în activitățile voastre sexuale împotriva vointei tale;
• Iti ignoră sentimentele tale cu privire la sex.

Ai putea fi într-o relaţie abuzivă punct de vedere financiar, dacă partenerul dumneavoastră:
• Refuză să te lase să te angajezi;
• Îţi spune mereu că are el grijă de tine şi nu ai de ce să vrei să munceşti;
• Îţi oferă o sumă limitată de bani lunar şi are iesiri nervoase cand ai nevoie de bani pentru urgenţe justificate;
• Te face să te umileşti pentru a primi o sumă infimă de bani;
• Te umileşte în faţa prietenilor lui;
• Te trage la răspundere pentru fiecare sumă de bani cheltuită, uneori degenerând în violenţă fizică.

comments

comments