full screen background image

Iohannis: Avertizez Guvernul să nu emită OUG pe justiție și politică penală până la referendum

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni, că va solicita Parlamentului o nouă consultare pentru lărgirea ariei de cuprindere a referendumului care va avea loc pe 26 mai.

“Ne dăm seama că acea consultare iniţială pe care am făcut-o, consultarea Parlamentului, a vizat doar o parte din marile probleme pe care le creează PSD. Am decis să fac o reconsultare a Parlamentului, o nouă consultare a Parlamentului României pentru lărgirea ariei de cuprindere a referendumului. Voi adresa Parlamentului României o nouă consultare care lărgeşte aria de cuprindere pentru referendum pentru a-l face mai eficient şi mai puternic. Referendum pe 26 mai. Avertizez Guvernul României să nu emită ordonanţe de urgenţă în aceste domenii, Justiţie, politică penală, până când nu se exprimă poporul, până când nu cunoaştem voinţa suverană a românilor”, a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni.

El a susţinut că ordonanţele de urgenţă sunt o problemă a guvernării PSD.

“O imensă problemă a apărut pe parcursul guvernărilor pesediste şi, între timp, ştim ce vrea PSD şi cum acţionează. Această imensă problemă în felul în care guvernează PSD sunt ordonanţele de urgenţă, care se dau într-un mod, de obicei, total netransparent, fără consultări prealabile, fără a exista claritate de ce trebuie să se dea ordonanţe de urgenţă şi asta se întâmplă în domenii extrem de sensibile. PSD guvernează prin ordonanţe de urgenţă în zona Justiţiei, politicii penale a statului român ori acest lucru nu se poate tolera mai departe”, a afirmat Iohannis.

Şeful statului a subliniat că este obligatorie reglementarea folosirii ordonanţelor de urgenţă. “Trebuie introduse posibilităţi de contestare a acestor ordonanţe la CCR”, a adăugat preşedintele.

El a reafirmat că guvernarea PSD a eşuat şi a subliniat că tema privind amnistia şi graţierea trebuie clarificată.

“Vom avea referendum pe 26 mai. Acum este un lucru cunoscut că guvernarea pesedistă a eşuat. Mult promisele spitale, în special spitalele regionale, nu mai există nici măcar pe hârtie, autostrăzile s-au pierdut pe coridoarele şi în sertarele de resort, economia suferă din cauza experimentelor făcute de PSD, dar cel mai grav este că asaltul PSD asupra Justiţiei nu se mai termină, un asalt constant, continuu, care a început cu Ordonanţa 13, care a scos sute şi sute de mii de români în stradă. Acea Ordonanţă 13 prin care pesediştii au vrut, dintr-o lovitură, să scape de Justiţie, să-şi albească dosarele, au vrut atunci să dea amnistie şi graţiere. Tema nu numai că nu a fost abandonată de PSD este păstrată în continuare şi în continuare pesediştii îşi doresc amnistie şi graţiere pentru corupţi. Această temă trebuie clarificată. Eu nu pot să accept să existe amnistie şi graţiere pentru corupţi”, a susţinut Klaus Iohannis. AGERPRES

comments

comments