full screen background image

Despre fotografia sportivă, cu Codrin Anton

Vineri, 29 martie 2019, în cadrul emisiunii sportive de la Viva Fm Rădăuți a fost invitat Codrin Anton, membru al Clubului Fotografilor Suceveni și al Clubului Artiștilor Fotografi din România, unul din puținii fotografi de fotografie sportivă din județul Suceava.

Cu o experiență de peste 8 ani în fotografia de sport, ani în care a fotografiat meciuri ale echipei naționale de fotbal și ale echipei de FED CUP, cupa Hagi-Danone, Cupa Mondială de sanie, zeci de meciuri de fotbal, tenis, volei, handbal.

Codrin Anton a fost prezent pe majoritatea stadioanelor din județul nostru, toți iubitorii fotbalului cunoscându-l.

Cu ani în urmă, împreună cu un coleg, el a administrat un site de sport din județul nostru, fiind primii care au făcut live-text la toate meciurile ligii a patra.

De altfel, și în timpul emisiunii Anton a pomenit de acele frumoase vremuri când toți iubitorii de fotbal din județ îl vedeau cu aparatul foto după el prezent la meciuri și luând cadre spectaculoase din teren și din tribună.

Codrin Anton a explicat și care sunt diferențele dintre fotografiile de peisaj, statice și cele din sport, care implică multă dinamică.
Totodată el a afirmat că organizează workshopuri pentru “Fotografie de sport”, în care le explică tinerilor doritori de fotografie sportivă secrete ale acestei meserii, bineînțeles mergând împreună la evenimente sportive.

Una din cele mai frumoase fotografii realizate de fotograful fălticenean a fost la un meci de tenis, unde la finalul meciului, la fileu, doi copii de opt ani trăiau sentimente de spirit diferite, unul fiind cu lacrimi de supărare, iar celălalt exultând de bucurie.

De asemenea, experimentatul fotograf de evenimente sportive a explicat că este mult mai greu să faci fotografii la evenimente care se desfășoară în sală, din cauza luminii față de cele desfășurate în aer liber.

În final, Codrin Anton a subliniat că fotografia sportivă nu este doar un hobby, el însuși fiind fost fotbalist, provine dintr-o familie de oameni de sport și a ajuns la nivelul în care îmbină plăcutul cu utilul.

Înregistrarea integrală a emisiunii o puteţi asculta mai jos.

comments

comments