full screen background image

Înalta Curte admite contestaţia în anulare formulată de Alina Bica; dosarul se rejudecă pe 20 mai

nalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a admis o contestaţie în anulare formulată de fosta şefă a DIICOT Alina Bica şi a dispus rejudecarea apelului în dosarul în care aceasta a fost condamnată la 4 ani de închisoare cu executare pentru favorizarea făptuitorului.

Potrivit deciziei instanţei, dosarul în faza de apel se va rejudeca pe 20 mai.

“Admite contestaţia în anulare formulată de condamnata Bica Alina Mihaela împotriva deciziei penale nr. 117 din 26 iunie 2018, pronunţată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 2067/1/2017. Desfiinţează în parte decizia penală contestată numai în ceea ce o priveşte pe condamnata Bica Alina Mihaela. Fixează termen la 20 mai 2019, ora 9,00, Sala Secţiilor Unite, pentru rejudecarea apelurilor declarate de inculpata Bica Alina Mihaela şi de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 1057 din 29 noiembrie 2016, pronunţată de Înalte Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr. 2471/1/2015, numai în ceea ce priveşte soluţia de condamnare a inculpatei pentru infracţiunea de favorizarea infractorului prevăzută de art. 269 alin.1 Cod penal. Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate. Anulează formele de executare dispuse în baza sentinţei penale nr. 1057 din 29 noiembrie 2016, pronunţată de Înalte Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr. 2471/1/2015, rămasă definitivă prin decizia penală sus – menţionată în ceea ce o priveşte pe condamnată. Dispune citarea apelantei – intimate inculpate Bica Alina Mihaela la adresele indicate în dosar”, se arată în decizia instanţei.

Alina Bica se află în Costa Rica, ea fiind reprezentată în instanţă de un avocat.

Apărătorul acesteia a solicitat în instanţă desfiinţarea hotărârii de condamnare, invocând decizia Curţii Constituţionale privind constituirea nelegală a completurilor de 5 judecători de la Instanţa supremă.

Pe 26 iunie 2018, Alina Bica a fost condamnată de magistraţii Instanţei supreme la 4 ani de închisoare cu executare în dosarul în care era acuzată de favorizarea făptuitorului.

În acelaşi dosar, fostul ministru al Economiei Adriean Videanu a fost achitat de judecătorii Instanţei supreme.

Potrivit DNA, pe 24 septembrie 2013, DIICOT a dispus în dosarul ”Romgaz” sechestru asigurător asupra bunurilor imobile deţinute de Adriean Videanu până la concurenţa sumei de 277.000.000 lei, inclusiv asupra a 80 de acţiuni deţinute de acesta la SC Titan Mar SA.

În perioada următoare, cu ajutorul Alinei Bica, Adriean Videanu a reuşit să înstrăineze acţiunile pe care le deţinea la Titan Mar, operaţiune facilitată şi de faptul că, înainte de impunerea sechestrului, fostul ministru al Economiei a făcut demersuri pentru transformarea celor 80 de acţiuni nominative pe care le deţinea în acţiuni la purtător.

DNA mai susţine că, în cursul anului 2013, omul de afaceri Ovidiu Tender i-a cerut sprijinul Alinei Bica pentru a obţine o condamnare cu suspendare în dosarul RAFO, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti. Alina Bica le-a solicitat subordonaţilor săi de la DIICOT să ceară în instanţă condamnarea lui Tender la o pedeapsă cu suspendare, potrivit procurorilor DNA.

Astfel, în contextul în care, în primăvara anului 2013, Ovidiu Tender era judecat în dosarul ”RAFO”, instrumentat de DIICOT, în care rechizitoriul a fost întocmit de Bica, omul de afaceri a pus, prin avocaţii săi, la dispoziţia lui Ionuţ Florentin Mihăilescu, fost ofiţer de poliţie judiciară şi consilier al Alinei Bica, documente privind respectiva cauză penală, în scopul consultării şi exprimării unei opinii, atât de el, cât şi de către Bica, pentru a avea şansa unei soluţii favorabile.

“Având în vedere relaţia existentă între Mihăilescu Ionuţ Florentin şi Bica Alina Mihaela, numitul Tender Ovidiu i-a cerut sprijinul magistratului prin intermediul angajatului şi avocaţilor săi în vederea formulării unei apărări favorabile inculpatului Tender Ovidiu, luând în considerare că procurorul Bica Alina Mihaela a fost cel care a instrumentat dosarul şi a dispus trimiterea în judecată a acestuia. Pentru sprijinul acordat, în scopul arătat mai sus, Mihăilescu Ionuţ Florentin, angajat al SC Prospecţiuni SA, firmă deţinută de Tender Ovidiu, a beneficiat de un card emis de Unicredit Bank, în care îi sunt virate diferite sume de bani. De asemenea, din actele şi lucrările dosarului nr.393/P/2013, a rezultat că Mihăilescu Ionuţ Florentin şi Bica Alina Mihaela au dobândit bunuri imobile (teren), iar, pentru disimularea provenienţei acestora, actele de proprietate au fost întocmite pe numele lui Gavrilă Ştefan şi pe numele altor persoane interpuse”, spunea DNA. AGERPRES

comments

comments