full screen background image

Compania suceveană ASSIST Software expune la Congresul Mondial de Tehnologii Mobile din Barcelona

În perioada 25 – 28 Februarie, compania suceveană ASSIST Software participă pentru al doilea an consecutiv, în calitate de expozant, la cel mai mare târg internațional dedicat tehnologiei mobileMobile World Congress 2019, la Barcelona.

În cadrul evenimentului care reunește peste 100.000 de specialiști din întreaga lume, reprezentații ASSIST Software promovează o gamă largă de soluții digitale dezvoltate în Suceava de o echipă pasionată de peste 170 de specialiști în IT.

Cu o expertiză de 26 de ani în domeniu și un portofoliu de peste 250 de clienți internaționali, compania prezintă la standul din cadrul Congresului Mondial de Tehnologii Mobile servicii care îndeplinesc cerințe provocatoare în varii domenii precum: web & mobile development, 3D applications, gaming, AR/VR, artificial intelligence & machine learning, blockchain/distributed-ledger technology, Cloud etc.

Prin participarea la Mobile World Congress, reprezentanții ASSIST Software își propun să se pună în temă cu cele mai inovative apariții de telefoane, dispozitive, aplicații sau soluții de inteligență artificială, precum și să promoveze serviciile software dezvoltate în Bucovina în fața companiilor de top din lume.

Pasionații de tehnologie prezenți la Mobile World Congress au posibilitatea să aleagă dintr-o varietate de conferințe și seminarii. Totodată, agenda evenimentului Mobile World Congress 2019 oferă și sesiuni de networking, oferind posibilitatea stabilirii de noi oportunități de cooperare între companii.

ASSIST Software participă la Barcelona alături de alte șaisprezece firme românești din domeniul tehnologiei, cu sprijinul Ministerului pentru Mediul de Afaceri.

comments

comments