full screen background image

Şofer în vârstă de 14 ani fugit de la locul faptei, după ce a lovit o maşină de poliţie în Rădăuţi

O autospecială de poliţie a fost lovită miercuri, în municipiul Rădăuţi, de un autoturism condus de un minor în vârstă de 14 ani, care a pierdut controlul volanului, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu.

Potrivit sursei citate, maşina condusă de băiat şi în care se mai aflau alţi doi minori, de 16 de ani, a acroşat un alt autovehicul, iar un echipaj de poliţie a pornit în urmărire.

Un alt echipaj de poliţie a ieşit în întâmpinarea vehiculului urmărit, minorul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a lovit autospeciala de poliţie.

Maşina poliţiei a fost avariată iar şoferul, un agent în vârstă de 30 de ani, a fost rănit, suferind o contuzie la omoplat.

Şoferul minor a coborât din autoturism şi a fugit, fiind reţinut un pasager din maşină.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis şi vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru localizarea şi reţinerea şoferului minor.

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza