full screen background image

Miniştrii afacerilor europene din UE se reunesc în cadrul Consiliului Afaceri Generale

Miniştrii afacerilor europene din statele membre ale Uniunii Europene se reunesc marţi, la Bruxelles, în cadrul Consiliului Afaceri Generale (CAG), întâlnire care va fi prezidată de ministrul delegat pentru afaceri europene George Ciamba.

În cadrul unei sesiuni publice, miniştrii vor avea o dezbatere orientativă referitoare la cadrul financiar multianual pentru perioada 2021-2027.

De asemenea, participanţii vor discuta despre proiectul adnotat de ordine de zi al următorului Consiliu European, care va avea loc în 21-22 martie.

Miniştrii vor avea şi un prim schimb de opinii pe baza documentului de reflecţie intitulat ”Către o Europă durabilă până în 2030”, care a fost publicat de Comisia Europeană la 30 ianuarie. Documentul se concentrează asupra celor mai bune modalităţi prin care UE poate contribui la obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU până în 2030.

Un alt subiect de pe agenda reuniunii CAG este trecerea în revistă a stadiului lucrărilor din cadrul procedurilor întemeiate pe articolul 7 privind statul de drept în Polonia şi privind respectarea valorilor UE în Ungaria. AGERPRES

comments

comments