full screen background image

Focuri de armă la graniţă, pentru reţinerea unor contrabandişti de ţigări

Duminică, 17 februarie, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina – I.T.P.F. Sighetu Marmației au declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 16.30, în apropierea frontierei de stat, au fost depistate mai multe persoane care încărcau într-un autoturism de teren colete voluminoase.

Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea celor în cauză efectuând somațiile legale prin voce, moment în care unele persoane au abandonat coletele şi au fugit spre teritoriul statului vecin, iar altele s-au urcat în autoturismul de teren şi au demarat în trombă spre localitatea Lupcina.

Imediat, polițiștii de frontieră au luat măsuri de supraveghere și cercetare a zonei, informând totodată autorităţile ucrainene despre producerea evenimentului de frontieră.

La fața locului au fost descoperite nouă colete cu țigări care au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 4.500 de pachete cu țigări, de proveniență ucraineană, a căror valoarea se ridică la suma de 52.650 de lei.

comments

comments