full screen background image

Peste 100 de amenzi aplicate, după o acțiune pentru prevenirea delictelor silvice

În perioada 4 – 11 februarie, polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava și cei din cadrul subunităților teritoriale de poliție, în cooperare cu specialiștii Gărzii Forestiere Suceava și ai Direcției Silvice Suceava, au organizat acțiuni punctuale pe raza județului, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite în domeniul exploatării, transportului, depozitării și prelucrării masei lemnoase.

Au fost efectuate 53 de controale, fiind constatate 5 infracțiuni și aplicate 109 sancțiuni contravenționale, în valoare de 58.680 de lei.

De asemenea, a fost confiscată, în vederea stabilirii provenienţei, cantitatea de 120,925 mc de material lemnos.

În zilele de 6 şi 7 februarie, o echipă mixtă formată din polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava și reprezentanți Gărzii Forestiere Suceava au efectuat un control la o societate comercială din comuna Vatra Moldoviței, pe linia respectării prevederilor legale privind achiziţia, debitarea şi comercializarea materialelor lemnoase.

Cu această ocazie, s-a constatat faptul că firma a expediat fără proveniență legală cantitatea de 53,32 mc lemn rotund rășinoase.

Totodată, societatea deținea în depozit cantitatea de 18,15 mc lemn de lucru de esență rășinoase fără documente care să ateste proveniența legală și lipsea cantitatea de 22,13 mc lemn de lucru de esență fag, cantitate determinată ca diferență între stocul scriptic și cel faptic inventariat la data efectuării controlului.

În cauză s-a dispus sancţionarea contravenţională a societății, fiind aplicate 4 sancţiuni contravenționale în valoare de 16.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea fizică și valorică a cantităţilor de materiale lemnos identificate în plus sau în minus.

comments

comments