full screen background image

Şcolile sucevene cer finanţare dublă de la bugetul local

Centrele bugetare din învăţământul preuniversitar din municipiul Suceava cer tot mai mulţi bani de la Primărie.

Primarul Ion Lungu a declarat că din partea grădiniţelor, şcolilor primare, şcolilor gimnaziale, liceelor şi colegiilor naţionale au fost centralizate cereri de alocări de fonduri care se ridică la un nivel aproape dublu faţă de anul 2018.

Dacă anul trecut unităţile de învăţământ reclamau un necesar financiar total de 37,60 de milioane de lei, acum cererile sunt de 67,71 de milioane de lei.

Lungu: “Cei de la şcoli, ca de obicei, au cerut un buget dublu şi pentru acest an. Pe 18 februarie, când sperăm să avem datele concrete, să se fi creionat definitiv bugetul, vom purta o discuţie cu directori şi contabilii de şcoli. În 2019, se vor bucura de prioritate 3 mari investiţii demarate la unităţile de învăţământ de pe raza urbei reşedinţă de judeţ. Este vorba, în primul rând, despre, mansardarea de la Şcoala gimnazială nr. 10 din Burdujeni-sat, unde, din circa 2 milioane de lei, până în prezent s-au făcut şi decontat lucrări de 1,23 de milioane de lei. La Colegiul Naţional „Petru Rareş”, la „Corpul de laboratoare”, investiţia este la 13,77% din totalul prevăzut, aceasta urmând fi susţinută din creditul de 25 de milioane de lei contractat de Primărie, şi care va fi deblocat în acest an. De aceeaşi atenţie se va bucura şi Sala de gimnastică de la Colegiul Naţional „Spiru Haret”, aflată la stadiul de 8,71% din valoarea investiţiei.”

La acestea se adaugă şi investiţiile cu finanţare europeană nerambursabilă de la Colegiul Naţional „Petru Muşat”, Colegiul Naţional „Petru Rareş” şi Colegiul Naţional Tehnic de Industrie Alimentară.

Lungu: “Pentru celelalte unităţi de învăţământ vom asigura cheltuielile de funcţionare, iar de la caz la caz şi susţinerea unor lucrări de investiţii mai mici”.

comments

comments