full screen background image

Theresa May doreşte renegocierea acordului de Brexit, UE refuză

Cu două luni înainte de Brexit, premierul Theresa May a obţinut marţi de la deputaţii britanici un „mandat” pentru a redeschide negocierile cu Bruxellesul, dar Uniunea Europeană a refuzat imediat, un dialog al surzilor cu rezultat incert, comentează AFP.

„A negocia o asemenea schimbare nu va fi uşor. Aceasta va implica redeschiderea acordului de retragere, un demers pentru care ştiu că apetitul partenerilor noştri europeni este limitat”, a declarat Theresa May în Camera Comunelor. „Cred însă că având un mandat din partea acestei adunări, pot obţine o asemenea schimbare”, a mai spus ea.

Un reviriment major pentru premierul conservator care, în urmă cu câteva săptămâni, încă mai susţinea că „Tratatul de retragere” din UE, intens negociat luni întregi cu Bruxellesul, dar respins în urmă cu două săptămâni de deputaţii britanici, este „cel mai bun” şi „singurul posibil”.

Tratatul încheiat în noiembrie „nu este renegociabil”, a răspuns imediat la Bruxelles un purtător de cuvânt al preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk.

Puţin mai devreme, preşedintele francez, Emmanuel Macron, aflat în Cipru, a respins şi el o asemenea eventualitate, afirmând că acordul este „cel mai bun acord posibil şi nu este renegociabil”.

El a îndemnat guvernul britanic „să prezinte rapid” negociatorului-şef al UE, Michel Barnier, „următoarele etape care vor permite evitarea unei ieşiri fără acord pe care nimeni nu o doreşte, dar pentru care, din nefericire, trebuie să ne pregătim cu toţii”.

Acordul de divorţ a fost respins masiv la 15 ianuarie de parlamentarii britanici şi premierul Theresa May depune de atunci eforturi pentru a evita o ieşire fără acord, un scenariu de care se tem mediile economice.

Dacă doreşte să renegocieze acest text, Theresa May va trebui să ţină seamă, de asemenea, de o serie de amendamente votate marţi seară de parlamentarii britanici. De altfel, unul dintre acestea exclude o ieşire din Uniunea Europeană fără acord. Altul cere modificarea Tratatului cu UE, mai ales a dispoziţiei cu privire la „backstop” vizând să evite revenirea la o frontieră fizică între provincia britanic Irlanda de Nord şi Republica Irlanda.

În schimb, parlamentarii au respins un amendament al deputatei laburiste (opoziţie) Yvette Cooper, care ar fi putut avea drept consecinţă amânarea datei Brexit-ului, prevăzută pentru 29 martie. Această respingere a provocat o prăbuşire a cursului lirei, semn al îngrijorării sectorului economic.

„Extinderea articolul 50 nu va împiedica o ieşire fără acord”, a subliniat Theresa May în cursul dezbaterilor. Ea şi-a luat angajamentul să supună votului un acord revizuit „imediat ce va fi posibil”.

Dacă niciun acord nu va fi încheiat cu UE până la 13 februarie, premierul britanic şi-a anunţat intenţia de a organiza un vot pe 14 februarie asupra unei retrageri fără acord.

Amendamentele votate marţi seară nu au însă un caracter obligatoriu, mai notează AFP. AGERPRES

ARTICOLE ASEMANATOARE

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza