full screen background image

DNA a primit o clădire de la Consiliul Judeţean

Consiliul Județean Suceava a aprobat, astăzi, transferul clădirii pe care o deține pe strada Vasile Bumbac, pe o perioadă de 15 ani, Direcției Naționale Anticorupție.

Darea în folosință gratuită survine solicitării DNA înaintată administrației județene.

La şedinţă a fost prezentă şi şefa DNA Suceava, Mihaela Mihai (foto), care a spus că spaţiul în care funcţionează acum instituţia este insuficient pentru buna desfăşurare a activităţii.

Social-democratul Dan Cuşnir a întrebat dacă DNA nu ar fi de acord să primească spre folosinţă o altă clădire, pe strada Mihai Eminescu, dar Mihaela Mihai şi-a menţinut opţiunea pentru sediul din strada Vasile Bumbac.

Consilierii judeţeani ai PSD au cerut o pauză de consultări, iar la revenirea lor în sală proiectul a fost votat în unanimitate.

La şedinţă au participat 37 de consilieri judeţeni.

În prezent, în clădirea respectivă funcționează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deșeurilor și Asociația Județeană pentru Apă și Canalizare.

Aceste două asociații se vor muta într-o altă clădire deținută de Consiliul Județean, pe strada Mihai Eminescu.

comments

comments