full screen background image

Sucevenii nu sunt interesaţi de tichetele de grădiniţă

Scade tot mai mult interesul pentru tichetele de grădiniţă, se poate concluziona dintr-o informare a Direcţiei de Asistenţă Socială a Primăriei municipiului Suceava.

Conform acesteia, pentru anul şcolar 2017-2018 s-a depus şi au fost gestionate doar 17 asemenea dosare, cu 20 de beneficiari.

Prin bugetul local, cu destinaţia amintită, pentru anul 2018, a fost prevăzută o sumă de 200.000 de lei.

La început de 2019, nu se cunoaşte încă suma alocată şi aceasta deoarece proiectul de venituri şi cheltuieli nu a fost definitivat.

Potrivit Legii, stimulentele educaţionale se acordă începând cu luna în care beneficiarul îndeplineşte condiţiile de eligibilitate, pe baza unei cereri şi a unei declaraţii pe propria răspundere.

Copiii vor trebui să fie prezenţi zilnic la grădiniţă, cu excepţia absenţelor medicale motivate şi a învoirilor aprobate de cadrele didactice, pe durata a cel mult 3 zile.

Tichetele sociale pot fi folosite doar pentru achiziţionarea de produse alimentare, produse de igienă, a îmbrăcămintei şi rechizitelor şcolare.

comments

comments