full screen background image

Azi ar putea fi declarată epidemie de gripă în România

România este la un singur pas de epidemia de gripă. Ar putea fi declarată chiar azi, tot ce mai aşteaptă autorităţile sunt noile date de la Institutul de Sănătate Publică, despre numărul îmbolnăvilor. Şi sunt tot mai multe cazuri de gripă, asta ştim deja, iar numărul celor care şi-au pierdut viaţa a ajuns la 47.

Încă patru persoane care au murit din cauza gripei, cu vârste de 47, 48, 64 de ani, dar și un bebeluș de doar 11 luni. Toate aceste persoane aveau și alte boli și nu erau vaccinate antigripal.

Aceasta este principala problemă a acestui sezon rece, foarte puțini români și-au făcut vaccinul antigripal.

Putem spune că este și vina autorităților pentru că nu au informat suficient populaţia despre beneficiile acestui vaccin, iar românii nu au avut încredere să îl facă, așa cum s-a întâmplat și anii trecuți.

Puțin peste 1 milion de oameni s-au vaccinat până în acest moment. De când se vorbește în spațiul public despre o epidemie de gripă, românii s-au speriat și merg la medic să își facă acest vaccin, însă cu greu îl găsesc.

Sorina Pintea a anunţat că Ministerul Sănătăţii mai cumpără încă 25.000 de doze de vaccin. Epidemia de gripă ar putea fi declarată oficial în România astăzi sau cel târziu mâine, după ce Ministerul Sănătății va consulta datele puse la dispoziție de specialiștii Institutului de Sănătate Publică – adică bilanțul ultimei săptămâni.
Când se declară epidemie de gripă în România

Până în acest moment știm că au fost două săptămâni epidemice la rând, cu 117.000 de infecții respiratorii și peste 4.600 de cazuri de gripă.

Specialiștii au declarat săptămâna 14-20 ianuarie ca fiind a două săptămână cu caracter epidemic. Conform raportărilor INSP, acest interval a avut un caracter epidemic, la fel ca și săptămâna anterioară acesteia (7-13 ianuarie).

Numărul cazurilor de infecții respiratorii acute a crescut din nou cu peste 20% faţă de nivelul așteptat.

Conform specialiștilor, dacă şi cea de a treia săptămână (20-26 ianuarie) consecutiv își va menține caracterul epidemic, va fi declarată epidemia de gripă.

digi24

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza